Preţul cartofilor la producătorii din Harghita s-a dublat faţă de anul trecut şi este cel mai bun înregistrat în ultimii cinci ani, motivul fiind legat de recoltele mai reduse obţinute în ţările din Europa Centrală şi de Est.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Torok Jeno, a declarat pentru Agerpres, că preţul unui kilogram de cartofi este cuprins între 1.2-1.4 lei, în condiţiile în care anul trecut, în aceeaşi perioadă, era de maxim 0,75 lei, relatează Agerpres.
‘Avem cel mai bun preţ la kilogramul de cartofi din ultimii cinci ani. Producţia a fost una medie, de 15.6 tone la hectar, dar preţul e foarte bun, cel mai bun din ultimii cinci ani’, a spus Torok Jeno. El a explicat că preţul depinde de producţia obţinută în ţări de Europa Centrală şi de Est, precum Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, care a fost mai redusă decât în anii precedenţi.
‘De aceea preţul e bun şi cartofii noştri sunt şi căutaţi’, a afirmat Torok Jeno, care a adăugat că producătorii din Harghita au relaţii tradiţionale cu comercianţi din sudul ţării, cum ar fi Bucureşti, Galaţi sau Craiova. În plus, pentru siguranţă, producătorii mari de cartofi din judeţ au încheiat contracte pe termen lung cu fabricile de chipsuri, de unde obţin un preţ mediu.
Torok Jeno a mai precizat că anul trecut, când recolta a fost foarte slabă, au existat producători care ‘au ţinut la preţ’ şi s-a ajuns la importuri care au dus la scăderea preţului şi nu la creşterea lui.
‘Anul trecut am avut producţie redusă, dar şi preţ mic. (…) Sunt unii care încearcă să speculeze şi ţin la preţ, dar pe termen lung poate ajunge în pierdere. (…) Chiar dacă producţia e mică, e bine să ai o viziune asupra valorificării producţiei şi cum va evolua acest aspect’, a spus directorul DADR Harghita.
Potrivit acestuia, se semnalează, în ultima perioadă, o schimbare a comportamentului consumatorului de cartofi, care este foarte atent la calitate şi nu mai cumpără orice. ‘Acum zece ani se cereau cartofi albi şi cartofi roşii. Acum ni se solicită anumite soiuri de cartofi, cele pe care le preferă consumatorii. (…) Nu se mai cumpără cartofii doar pentru că sunt mari, deoarece consumatorii au constatat că nu au o calitate extraordinară’, a susţinut Torok Jeno.
Cartoful este cultura de bază în Harghita, dar în ultimii ani a început să scadă suprafaţa cultivată, din cauză că producătorii au întâmpinat dificultăţi în valorificarea recoltei. În urmă cu doi ani, în judeţ a fost supraproducţie şi recolta nu a putut fi vândută în totalitate, iar anul trecut producţia a fost una redusă, iar piaţa a fost slabă. În acest an, pentru prima dată în istoria judeţului, suprafaţa cultivată cu cartofi a scăzut sub 10.000 de hectare, producătorii orientându-se şi spre culturi alternative.