Filiala locală a producătorului german de software SAP vizează extinderea în oraşe precum Cluj-Napoca sau Iaşi, după ce şi-a închiriat deja un nou sediu în Timişoara şi l-a extins pe cel din Bucureşti.
Compania şi-a prelungit contractul de închiriere din clădirea de birouri S-Park şi a extins suprafaţă ocupată cu încă 450 mp, ajungând la 1.850 mp, conform companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle (JLL), reprezentantul exclusiv al SAP România.
În Timişoara, furnizorul de servicii de consultanţă în IT a contractat 800 mp în complexul de afaceri City Business Center – cumpărat recent de fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI) de la antreprenorul român Ovidiu Şandor.
„Scopul centrului este de a crea o echipă de experţi de înaltă calificare şi de a oferi servicii de consultanţă de valoare pentru clienţii SAP din toată Europa. Deschiderea centrului nostru este o recunoaştere unanimă a serviciilor de consultanţă IT oferite de către români. Noi ne propunem să ne menţinem la nivelul acestor aşteptări şi, în ceea ce priveşte angajaţii noştri, dorim să îi recrutăm pe cei mai buni. SAP intenţionează să angajeze peste 150 de specialişti în acest an, din Timişoara şi Cluj, în cadrul unui program de recrutare elaborat în strânsă cooperare cu cele mai importante universităţi din România: Universitatea Politehnică Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, Universitatea de Vest Timişoara şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca", a declarat Gheorghe Olteanu, directorul centrului nearshore SAP din România.
Departamentul de reprezentare exlusivă a chiriaşilor din cadrul Jones Lang LaSalle a ajuns la o cotă de piaţă de aproape 13% din volumul tranzacţiilor încheiate exclusiv în numele chiriaşilor în 2011 (peste 22.000 mp tranzacţionati doar în Bucureşti). Cele mai recente tranzacţii încheiate de către JLL includ nume cum ar fi Reader’s Digest, Diaverum, BP, Accace, Lenovo sau Volksbank.