Este o veste șocantă pentru industria petrolieră a României! Compania Uztel, unul dintre cei mai importanți producători de utilaje petroliere de la noi din țară, și-a cerut intrarea în insolvență.
Uztel, unul dintre cei mai mari producători de utilaj petrolier din România, și-a cerut intrarea în insolvență, declarându-și intenția de reorganizare a societății, conform unui raport trimis joi, 16 martie, Bursei de Valori București (BVB), relatează Agerpres.
„În conformitate cu dispoziţiile art. 234 alin. (1) lit.o) din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, vă comunicăm următoarele: pe rolul Tribunalului Prahova – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul nr. 1223/105/2023 care are ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului Uztel SA, cu declararea intenţiei de reorganizare a societăţii în baza unui plan de reorganizare, conform prevederilor Legii 85/2014 modificată şi actualizată privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”, se arată în document.
Uztel are o istorie de peste 100 de ani
Uztel este unui dintre cei mai importanți producători de utilaj petrolier, care asigură, totodată, și servicii de reparații. Are peste 107 ani de activitate. În anul 1856, prima rafinărie din lume s-a construit în apropiere de Ploiești, iar în 1857, Bucureștiul a devenit primul oraș din lume iluminat cu petrol.
În 1904, Standard Oil, o firmă din SUA, a înființat, în apropiere de Ploiești, Societatea Româno-Americană și a construit ateliere mecanice și rafinării. În 1950, atelierele mecanice ale Societății Româno-Americane au devenit compania Uztel, în subordinea Ministerului Român al Petrolului. Compania a devenit unul dintre principalii producători de utilaj petrolier pentru industria românească de petrol, asigurând, de asemenea, reparații capitale pentru întreaga gamă de echipamente.
Uztel a devenit societate pe acțiuni în 1991, iar în 2004 a fost privatizată, fiind demarat un vast program de investiții pentru modernizarea capacităților de producție, pentru creșterea calității produselor, dar și pentru a asigura protecția mediului.
Compania este listată la BVB, sub simbolul bursier UZT. A.
ASF a ridicat autorizația de funcționare a Euroins
Uztel nu este singura companie care a intrat recent în insolvență. Potrivit Libertatea, ASF a decis joi seară să ridice autorizația de funcționare a Euroins. 2,5 milioane de români sunt asigurați la Euroins „care are 400 de milioane de euro lipsă față de cerința de capital de solvabilitate”, mai scrie sursa citată.
Întrebată de Libertatea, ASF nu a confirmat decizia, autoritatea planificându-și să comunice public vineri dimineață decizia luată încă de aseară.
Contactați, aseară, de Hotnews, reprezentanții Euroins spun că nu au fost informați de ASF privind retragerea autorizației.
„Până la această oră Euroins Romania și Eurohold Bulgaria nu au fost informate despre nici o decizie ASF privind societatea”, au spus reprezentanții Euroins România.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat zilele trecute că Guvernul ar putea interveni pentru a plafona preţul la asigurări pe o perioadă limitată, în cazul unei insolvențe pe piața RCA.
Acesta a adăugat că a discutat cu preşedintele ASF, inclusiv despre efectele pe care intrarea în insolvenţă a Euroins le poate avea asupra cetăţenilor.
„Discuţiile pe care eu le-am avut în calitate de premier cu preşedintele ASF au fost îndreptate tocmai în a afla dacă este nevoie de intervenţie guvernamentală şi care sunt efectele pe care intrarea în insolvenţă a Euroins le poate produce asupra cetăţenilor.
Discutăm despre o companie de asigurări care are o cotă de piaţă consistentă şi este nevoie în felul acesta să vedem care sunt măsurile pe care le ia ASF şi care sunt măsurile cu care Guvernul ar putea să vină să compenseze din efectele unei astfel de derulări a evenimentelor”, a afirmat Nicolae Ciucă.