Grupul Daimler, producătorul Mercedes, se extinde în România. Își mărește capacitatea cu două hale de 54.000 de metri pătrați și crește astfel producția de cutii de viteze în 8 trepte pe care o avea la Sebeș, în județul Alba, după cum arată un comunicat de presă.
“Extinderea producţiei de cutii de viteze la Sebeş subliniază importanţa, flexibilitatea şi performanţa ridicată a centrelor de producţie din România în cadrul reţelei globale powertrain Mercedes-Benz Cars. Unitatea din Sebeş joacă un rol cheie în strategia de furnizare a transmisiilor de ultimă generaţie către fabricile de autoturisme Mercedes-Benz din toată lumea, într-un mod flexibil şi eficient”, a spus directorul de producţie al Powertrain Mercedes-Benz Cars, Frank Deiss.
Transmisiile automate care echipează automobilele Mercedes-Benz sunt produse în cadrul reţelei de producţie Powertrain, la sediul central din Untertürkheim, în Germania, şi la fabrica Star Assembly din Sebeş, România.
Noua transmisie automată cu dublu ambreiaj 8G-DCT a fost prezentată pentru prima dată în conexiune cu motoarele diesel care echipează noul model al clasei B, care este livrat clienţilor începând cu februarie 2019. Şi alte modele din noua familie de autoturisme compacte vor fi echipate cu 8G-DCT, potrivit companiei.