În 2022, la nivelul Uniunii Europene a fost produsă o cantitate totală de aproape 34,3 miliarde litri de bere cu alcool şi 1,6 miliarde de litri de bere cu un conţinut de alcool sub 0,5% sau fără alcool, echivalentul a aproape 80 de litri pe cap de locuitor.
Datele demonstrează că, la nivel european, producţia de bere cu alcool a crescut cu 7% comparativ cu 2021, revenind la o cotă apropiată de cea din 2019, anul dinaintea pandemiei. În 2019, producţia de bere cu alcool a UE a fost de 34,7 miliarde litri. În ceea ce priveşte producţia de bere fără alcool, nu au existat modificări comparativ cu 2021.
Germania a fost ce mai mare producător de bere din UE în 2022
Germania a produs în 2022 aproximativ 7,6 miliarde de litri (peste 22% din producţia totală a UE), cu alte cuvinte, una din patru beri cu alcool produsă în UE provine din Germania. La nivel de producție, Germania este urmată de Spania cu 3,9 miliarde litri de bere (11% din totalul UE), Polonia cu 3,7 miliarde litri, Ţările de Jos cu 2,6 miliarde de litri, Franţa şi Italia – fiecare cu o producție de două miliarde de litri de bere.
Topul exportatorilor de bere din UE schimbă dinamica: pprimul loc sunt Ţările de Jos cu 2,6 miliarde de litri de bere cu alcool exportate în 2022 (27% din exporturile totale ale UE), urmate de Belgia cu exporturi de 1,6 miliarde de litri (17% din exporturile UE), Germania (1,5 miliarde litri), Cehia (600 de milioane de litri) şi Irlanda (400 de milioane de litri).
Franţa se află în topul importatorilor de alcool, cu 900 de milioane de litri importate în 2022 (17% din importurile totale ale UE), urmată de Italia cu 700 de milioane de litri, Germania cu puţin sub 700 de milioane de litri, Ţările de Jos cu 600 de milioane de litri şi Spania cu 500 de milioane de litri de bere.
Topul destinaţiilor pentru exporturile de bere ale UE
Pe acest plan conduce Marea Britanie (860 de milioane de litri, 21% din totalul exporturilor extracomunitare), urmată de SUA (716 milioane de litri), China (349 milioane de litri), Rusia (271 milioane de litri) şi Canada (155 milioane de litri).
Reciproca pare a fi și ea valabilă: mai mult de jumătate (57%) din berea importantă în UE vine din Marea Britanie (290 milioane de litri în 2022), valori mult mai mici fiind înregistrate în cazul importurilor din Mexic (99 milioane de litri), Serbia (40 milioane de litri), Ucraina (15 milioane de litri) şi China (11 milioane de litri).