Producţia de cărbune net a României a totalizat anul trecut 4,679 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 6,3% (277.200 tep) mai mare faţă de cea din 2014, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
În perioada menţionată, România a importat 556.400 tep cărbune net, cu 55.000 tep (11%) mai mult comparativ cu cantitatea importată 2014.
Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2015 – 2035, publicat la finele anului trecut pe site-ul Ministerului Energiei, capacitatea totală de producţie a lignitului se ridică la circa 33 milioane de tone/an, în timp ce consumul intern de lignit este de circa 23 milioane tone/an, ceea ce înseamnă o supracapacitate de producţie de aproximativ 10 milioane de tone/an.
În opoziţie, producţia naţională de huilă nu acoperă cererea la nivelul pieţei interne, fiind necesar importul.