La 40 de kilometri de Bucuresti, in comuna Ciolpani, Vlad Paunescu a investit din 1993 incoace cateva zeci de milioane de euro in studiourile Castel Film. Intinse pe 12 hectare, studiourile lui au atras cele mai multe productii straine si cele mai importante case de film americane.
Am ajuns pe platourile Castel la ora sapte seara, in ultima zi de filmare pentru “Plutonium”, cel de-al zecelea film strain realizat aici, in 2005, o comedie neagra despre mafia din Rusia. Pe Strada Londoneza, cum se numeste respectivul platou exterior, unde cladirile sunt copii fidele ale caselor din Londra, era intuneric bezna si un frig crunt. Peste 100 de persoane, toti cu pantaloni de schi si caciuli pe cap, erau adunate in jurul unui Mercedes luminat de un reflector imens, in care se filma. Timp de o ora si jumatate, cat au fost trase cinci-sase duble, cu pauze de doua-trei minute, reprezentand o secventa de un minut in film, a fost atat de liniste incat puteai sa-ti auzi rasuflarea. Se auzeau doar comenzile de “Action!” ale regizorului britanic, strigatele de “Liniste, se filmeaza!” ale unui angajat roman si, in departare, cainii care latrau in sat. Dupa o interminabila ora si jumatate de stat in picioare, cu totii l-am aplaudat pe actorul din masina, iar echipa s-a mutat intr-un platou interior. Unde, imaginati-va, era creat un apartament de bloc rusesc, atat de bine facut incat jurai ca esti in Rusia comunista. Mai mult, un reflector imens pus in geamul apartamentului dadea senzatia de lumina afara, ca si cum ar fi fost ziua. si dupa o scurta pauza, filmarile, care debutasera la pranz intr-o fabrica dezafectata din Ploiesti, au continuat pana la miezul noptii, cand a inceput petrecerea de sfarsit de film.
Un film care pentru Castel reprezinta un nou inceput, cu toate ca nu a fost o productie de amploare. “E prima data cand HBO vine sa produca un film in Romania si ne-a ales pe noi. Producatorul ne cunostea bine, pentru ca este la a treia colaborare cu noi”, spune Eugen Dinca, director de productie pentru acest proiect. Lucreaza din 1997 pentru Castel si relateaza ca daca atunci se faceau cam trei filme pe an, fiecare cu filmari de trei-patru saptamani, in acest an s-au facut sapte, fiecare cu filmari de sase-sapte saptamani. “In medie, pentru o productie de 90 de minute se filmeaza cam 36 de zile, in jur de 12-14 ore pe zi”, spune Eugen Dinca. Costurile reduse din Romania, cam cu 50% mai mici in comparatie cu alte tari, si chiar cu 80% mai mici in ceea ce priveste forta de munca, au atras filme cu bugete din ce in ce mai mari. Daca in 1997 bugetul mediu era de 800.000-900.000 de dolari, in prezent doar sumele cheltuite de echipele straine in Romania, pe parcursul a doua luni, se ridica la 300.000-400.000 de dolari.
Mediapro Pictures merge pe telenovele
Pana la sfarsitul anului, Castel Film mai are doua proiecte, dintre care inca un film cu Steven Seagal, a carui productie a inceput deja. Evident, cota Castel Film a crescut considerabil dupa Cold Mountain, turnat pe parcursul a opt luni de zile din 2002 in zona Rasnov. Surse din piata sustin ca din bugetul de 80-90 milioane euro al peliculei 20% a fost cheltuit in Romania. “200 de persoane au lucrat timp de sapte-opt luni la Cold Mountain, fara a pune la socoteala firmele din zona (benzinarii, restaurante, hoteluri, catering, gatere de lemn, decoruri) care au castigat bani buni”, spune Bogdan Moncea, director de marketing la Castel Film, care adauga ca este destul de greu sa filmeze in locurile publice din cauza lipsei de cooperare a autoritatilor locale si a taxelor mari impuse pentru centrul vechi al Bucurestiului. In timp ce in New York astfel de taxe au fost eliminate, iar in Cehia taxa este de 0,6 USD pe metru patrat, consilierii locali au aprobat recent o taxa de 23 USD (720.000 lei) pe zi pe metru patrat de spatiu public in centrul Capitalei. “In acest fel, o saptamana de filmare in Bucuresti va costa 100.000 de euro, iar noi ne vom orienta catre alte orase”, crede Bogdan Moncea.
In timp ce Castel Film a avut succes la americani, datorita investitiilor si tehnologiei din studiouri, Mediapro Pictures (MPP), care a cumparat vechile studiouri de la Buftea, a colaborat cu producatori europeni, iar in acest an s-a axat pe serialele si telenovelele pentru canalele proprii. Astfel, toate cele trei seriale difuzate de Pro TV (La bloc, La serviciu, Fete cu lipici), precum si telenovelele difuzate de Acasa TV (Lacrimi de iubire si, mai nou, Pacatele Evei) sunt realizate la Buftea. Pe langa cele cinci platouri si lac, MPP dispune de o colectie de aproape 30.000 de costume. “Filmarea este cu 70% mai ieftina in Romania decat la Hollywood, cu 60% decat la Praga si cu 30% decat in Ungaria si reprezinta cea mai buna combinatie de infrastructura si preturi de productie din regiune. Bugetele care vin in Romania sunt in crestere.
In functie de genul si bugetul filmului, bugetul din Romania poate varia intre 20% si 80% din bugetul de productie”, precizeaza Roxana Gramada, director marketing si vanzari MPP. “Studiourile au acum o capacitate de productie de 2,5 ori mai mare decat acum sase ani, exista dotari unice in Europa Centrala si de Est, cum ar fi cea mai mare piscina pentru filmari subacvatice din Europa Centrala si de Est”, spune Roxana Gramada, adaugand ca MPP produce filme cu bugete totale de pana la 35 milioane de euro.
Atat Castel Film, cat si MPP, obtine in jur de 30-40% din cifra de afaceri din productia de reclame, majoritatea produse pentru canale de televiziune din strainatate. “Costurile reduse care ii atrag acum pe straini nu vor mai fi un avantaj decat maximum cinci ani, dupa care doar cu facilitati fiscale ii vom mai convinge sa vina. Ungaria a adoptat deja o lege in acest sens”, spune Bogdan Moncea.
Documentarele au succes la nemti
Pe langa cei doi mari jucatori, alte companii mai mici presteaza servicii pentru producatori din strainatate. Parafilm produce documentare si docudrame pentru canalele de televiziune ZDF si Arte. Din 1994 incoace, Florin Paraschiv, proprietarul Parafilm, fost operator de imagine la Buftea, a produs 35 de documentare. O parte din filmele turnate in Romania au putut fi vizionate pe Discovery, Arte, National Geographic. Cel mai tare, Florin Paraschiv se mandreste cu “Misterul Romanovilor”, “Codul lui Da Vinci”, biografiile lui Michelangelo si Nostradamus. Anul acesta, a inceput seria biografiilor nemtilor celebri si i-a filmat deja pe Freud si Goethe, urmand sa inceapa lucrul la Martin Luther. “Aceleasi productii facute in Germania ar fi costat de doua ori mai mult, iar in SUA, chiar de trei ori. In general, bugetul unui documentar este de 300.000-500.000 de euro. Partea din buget care ramane in Romania variaza intre 30.000 si 60.000 de euro, in functie de proportia scenelor cu actori”, spune Florin Paraschiv.
Conform publicatiei americane Hollywood Reporter, 50 de milioane de dolari au fost cheltuite anul trecut in Romania pentru serviciile legate de productia de filme.
Filme de fictiune de lung metraj produse In Romania
Cele mai importante productii Mediapro Pictures
Callas Forever – 2001
Modigliani – 2003
Amen – 2001
An American Haunting – 2004
Joyeux No