„Este cert acum că producţia de grâu a României a depăşit bine șapte milioane de tone, chiar dacă scriptic, ce avem noi acum după raportările fermierilor şi ale direcţiilor agricole, producţia este de aproape 6,8 milioane tone. Cred că avem peste 1,5 milioane de tone de grâu în plus faţă de producţia anului trecut”, a spus Tabără, citat de Agerpres.
Ministrul a precizat că de multe ori raportările din teritoriu nu sunt la nivelul producţiei obţinute ceea ce îngreunează luarea unor decizii privind valorificarea producţiei în piaţă. „Trebuie să rezolvăm această problemă pentru că atâta timp cât dăm subvenţii fermierilor şi noi trebuie să găsim soluţii pentru piaţă, inclusiv de import-export, este bine să se ştie exact care sunt producţiile. Consider că trebuie să găsim un mecanism mai de încredere pentru fermieri deoarece mecanismul actual, poate, nu le oferă această încredere de a raporta exact sau poate mai există pârghii de a comercializa producţia la negru, ceea ce iar nu este bine”, a explicat Tabără.
În privinţa calităţii recoltei de grâu din 2011, şeful MADR a adăugat că, deocamdată, se iau probe din toate zonele ţării, iar în momentul în care va avea analizele pentru 10% din acestea se vor face publice rezultatele. Recent, Valeriu Tabără estima că 80% din recolta de grâu din acest an este panificabilă, „60% din producţie fiind de o foarte bună calitate”.
Potrivit datelor centralizate la data de 3 august de MADR, suprafaţa recoltată cu grâu şi secară se ridică la 1,869 milioane hectare, reprezentând 96% din suprafaţa estimată a se recolta în acest an de 1,957 milioane hectare. Producţia obţinută este de 6,778 milioane tone, cu 1% mai mult faţă de producţia estimată pentru 2011 de 6,712 milioane de tone.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2010, producţia de grâu şi secară a fost de 5,588 milioane tone, iar în 2009 de de 5,203 milioane tone.

Sursa: Agerpres