Culturile de grâu din România şi Franţa ”sunt într-un stadiu avansat” în urma temperaturilor extrem de ridicate din noiembrie şi decembrie, iar un îngheţ la sfârşitul primăverii ar putea afecta dezvoltarea spicelor, a avertizat Michel Portier, şeful firmei de consultanţă agricolă Agritel, potrivit Bloomberg.
În perioada 11 noiembrie – 21 decembrie s-au înregistrat în Europa temperaturi maxime – cu 2 până la 4 grade Celsius mai ridicate decât în mod normal, arată datele World Ag Weather. Uniunea Europeană este responsabilă pentru 20% din producţia mondială de grâu iar în 2016 nivelul producţiei ar putea fi afectat din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la sfârşitul acestui an.
”Acestea sunt condiţii excepţionale pentru această perioadă a anului. Culturile de grâu se dezvoltă mult mai rapid ceea ce creează riscul unor pagube în urma frigului”, a declarat Olivier Deudon, meteorolog la compania franceză de cercetare Arvalis. Acesta avertizează că temperaturile ridicate vor continua cel puţin până la sfârşitul anului şi s-ar putea înregistra cea mai călduroasă lună decembrie.
Majoritatea culturilor de grâu din Europa este plantată în toamnă iar în primăvară se reia creşterea grâului, după stagnarea din timpul iernii. Deja culturile arată ca şi cum ar fi sfârşitul iernii iar unele suferă de rugina grâului, conform unui raport recent al Arvalis. Săptămâna trecută, firma de consultanţă Strategie Grains a estimat că recolta de grâu a Uniunii Europene ar urma să scadă cu 4% în 2016, după o recoltă record în 2015.
În primele sale prognoze pentru anul viitor, Strategie Grains estimează că producţia de grâu moale a UE va fi de 143,6 milioane de tone, cu 6,4 milioane de tone mai puţin decât recolta de 150 milioane de tone estimată pentru acest an. În plus, va fi pentru prima dată după 2012 când recolta de grâu a UE va scădea. ”Ţările unde producţia ar urma să înregistreze cele mai semnificative scăderi sunt Franţa, Marea Britanie, Ungaria, ţările baltice, Cehia, Slovacia, România şi ţările scandinave”, se arată în ultimul raport lunar al Strategie Grains. Per total, Strategie Grains prognozează că producţia de cereale în cele 28 de state membre UE va fi relativ stabilă în 2016 la 309,8 milioane de tone, cu 1,3 milioane de tone peste cea din sezonul curent. (Sursa: Agerpres)