Prăbuşirea este pusă pe seama scăderii continue a consumului intern de oţel beton şi, cu precădere, a imposibilităţii prelucrătorilor de a-şi asigura necesarul de semifabricate din producţia proprie sau din alte surse, din cauza dificultăţilor de finanţare a procesului de producţie. Cererea redusă pe piaţa construcţiilor şi dificultăţile de finanţare a proiectelor de investiţii reprezintă circa 70% din cauzele care limitează activitatea în construcţii, cu efecte directe asupra consumului intern de oţel beton, potrivit unei analize realizate de compania MetalInvest Consulting.
„Deoarece această evoluţie este similară şi pentru alte sortimente de metal, companiile siderurgice din România şi-au redus în mod corespunzător activitatea, realizându-se o producţie internă de oţel brut comparativ cu perioada 1964-1965, adică 3-3,2 mil. tone/an. Efectul direct al acestor evoluţii a fost reducerea sau chiar închiderea definitivă, în ultima perioadă, a unor capacităţi siderurgice“, spune Călae Mândru, directorul adjunct al Asociaţiei Române a Distribuitorilor de Metal (ARDIMET).
Situaţia critică a sectorului a culminat la începutul lui 2013 cu ieşirea grupului rusesc Mechel din acţionariatul celor cinci uzine siderurgice pe care le controla în România, din care trei capacităţi de laminare pentru oţel beton, şi închiderea sau trecerea lor în procedură de insolvenţă. Combinatele Mechel de la Târgovişte, Câmpia Turzii şi Buzău asigurau peste 95% din producţia internă de oţel beton.
Situaţie alarmantă
Grupul Mechel, controlat de oligarhul rus Igor Vladimirovich Zyuzin, şi-a început aventura românească în 2002 când a plătit circa 2 mil. dolari pe 76,7% din acţiunile Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte. Un an mai târziu, ruşii cumpără şi combinatul de sârmă de la Câmpia Turzii cu 27,2 mil. euro, iar în 2008 preiau uzina de sârmă şi plase Ductil Steel Buzău, alături de punctul de lucru de la Oţelu Roşu, contra sumei de 142 mil. euro. După încă doi ani, Mechel cumpără şi Laminorul Brăila, pentru care plăteşte 9,4 mil. euro. În 2012, imperiul creat de ruşi în România începe să se destrame, după acumularea unor datorii uriaşe. Toate cele cinci întreprinderi încep restructurări masive, iar la finalul anului activitatea uzinelor din Câmpia Turzii, Târgovişte şi Brăila este oprită. Combinatele Mechel sunt vândute la începutul lui 2013 societăţii Invest Nikarom pentru suma simbolică de 52 de euro şi intră în procedură de insolvenţă. În aceeaşi perioadă este închis şi laminorul de oţel beton de la Câmpia Turzii, care mai produce la o capacitate redusă numai sârme trase şi produse din sârmă.
Astăzi mai funcţionează la capacitate minimă doar facilităţile de producţie a oţelului beton din Târgovişte şi Buzău. Principalul creditor al uzinelor Mechel, firma de reciclare a metalului Silnef, a propus la finalul anului trecut fuziunea dintre combinatul siderurgic COS Târgovişte şi combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii. Înaintea fuziunii, combinatul din Târgovişte îşi va reduce capitalul de la 172 mil. lei la 6,8 mil. lei, pentru a acoperi parţial pierderile din anii anteriori. Creanţele preluate de Silnef de la grupul Mechel vor fi convertite în acţiuni la firma rezultată în urma fuziunii, creditorul urmând să deţină 70% din capitalul noului COS Târgovişte.
Pe lângă cele două laminoare funcţionale de oţel beton care au fost deţinute de Mechel, mai lucrează doar Laminorul Focşani, uzină deţinută de grupul italian STG. În plus, mai există doi potenţiali producători Lamdro din Drobeta-Turnu Severin şi Otelinox din Târgovişte. Ambele combinate au în stare de funcţionare două laminoare de oţel beton. Nemţii de la Max Aicher anunţă de mai mulţi ani că vor începe producţia la Lamdro, iar Samsung, proprietarul combinatului Oţelinox, şi-a axat producţia pe tablă din oţel inoxidabil, iar linia de oţel beton a intrat în conservare.
În ceea ce priveşte laminorul de oţel beton al ArcelorMittal Hunedoara, acesta a fost dezafectat la câţiva ani după ce grupul indian a preluat combinatul siderurgic, producţia de la Hunedoara fiind concentrată pe produse plate, precum tabla, banda, profilele şi ţeava.
Schimbări la importuri
„Chiar dacă sursa internă de oţel beton s-a redus la un nivel deosebit de scăzut, importurile nu au înregistrat creşteri, menţinându-se la valori aproximativ constante în ultimii şase ani. Exporturile de oţel beton au înregistrat cele mai mici valori, cauzele fiind producţia internă scăzută şi starea de criză ce a caracterizat economiile europene sau mondiale“, precizează Călae Mândru.
Consumul aparent de oţel beton a crescut anul trecut cu circa 10%, până la aproximativ 546.000 de tone, dar nu pe fondul creşterii pieţei interne, ci datorită necesităţii de refacere a stocurilor epuizate în anul anterior. Chiar şi cu această creştere statistică, nivelul consumului este în continuare la 40% faţă de cel din 2007.
În 2013 şi 2014, importurile au depăşit producţia internă şi începând cu anul 2009, ponderea Turciei, care furniza circa 80% din oţelul beton de import, a scăzut treptat până la 1%, locul său fiind luat de Bulgaria şi Grecia, care asigură acum circa 60-70% din importuri. Este de semnalat prezenţa pe piaţa internă a unor cantităţi importante de oţel beton din Bosnia şi Ucraina (mai puţin în 2014, din cauza conflictului cu Rusia). Ca efect al reducerii cererii, atât în România, cât şi pe alte pieţe, preţurile au scăzut şi s-au stabilizat la un nivel redus mai ales în ultimele trimestre. Astfel, la finalul anului trecut, preţul mediu în vamă, fără TVA, pentru oţelul beton de import, a scăzut la circa 450 euro/tonă, de la o medie anuală pentru 2012 de 508 euro/tonă, iar preţurile practicate de distribuitori pe piaţa internă au ajuns la 3-3,1 lei/kg (cu TVA).
Viitor incert
Din cantitatea totală de oţel beton consumată în sectorul construcţiilor, circa 93% este înglobată pe structura de lucrări de construcţii noi, conform analizei MetalInvest Consulting. Dependenţa de piaţa construcţiilor, care anul trecut a consemnat cel mai slab an de la începutul crizei şi până acum, cu o scădere anuală de 4%, nu indică spre un an 2015 mai bun. „Numărul redus de autorizaţii de construcţii eliberate în ultimii 2-3 ani pentru clădiri rezidenţiale şi incertitudinile manifestate la nivel instituţional cu privire la construcţiile inginereşti cu finanţare publică, conduc la estimări reţinute privind piaţa internă a oţelului beton pentru anul în curs“, menţionează Călae Mândru.
MetalInvest Consulting aşteaptă totuşi o creştere uşoară a consumului de oţel beton în acest an, prognoză bazată, în principal, pe realizarea proiectelor de infrastructură promise de autorităţi.
35% din consumul aparent de produse siderurgice revine sectorului construcţiilor, acesta fiind recunoscut ca cel mai mare consumator de metal
