Producţia de petrol a Rusiei, unul din principalii producători de ţiţei ai planetei, a crescut cu 0,9% în 2012 până la 516,8 milioane de tone, ceea ce corespunde la 10,35 milioane barili pe zi, arată datele statistice publicate miercuri de Institutul federal de statistică (Rosstat).
În schimb, exporturile de petrol au scăzut cu 1,8% până la 239,9 milioane tone (4,8 milioane barili pe zi).
De la începutul anilor 2000, Rusia şi-a majorat producţia de petrol cu peste 40% şi, în prezent, concurează cu Arabia Saudită pentru titlul de cel mai mare producător mondial de petrol.
Petrolul şi gazele naturale asigură jumătate din veniturile la buget şi reprezintă două treimi din exporturile Rusiei. Cea mai mare companie petrolieră rusă, firma de stat Rosneft, este principalul contributor la bugetul Rusiei.
În luna ianuarie a acestui an, agenţia de evaluare Fitch estima că producţia de petrol a Rusiei va atinge nivelul de vârf în cursul următorilor ani. ‘Câştigurile de producţie obţinute ca urmare a noilor câmpuri petrolifere sunt compensate de scăderea producţiei la zăcămintele existente’, estimează Fitch.
Autorităţile ruse vor să menţină producţia de petrol deasupra pragului de 10 milioane barili pe zi până în 2020.
Sursa: Agerpres