Producţia mondială de vin va coborî cu 5% în 2016, comparativ cu 2015, din cauza vremii nefavorabile care a redus sever producţia în Franţa şi Africa de Sud.
Producţia de vin din România va creşte însă cu 37%, cea mai mare înregistrată la nivel mondial, potrivit estimărilor publicate joi de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), informează AFP.
Potrivit OIV, după două recolte slabe, România a revenit la un nivel bun de producţie, pentru 2016 fiind estimată o producţie de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decât în 2015, ceea ce o plasează pe locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin.
În schimb, producţia mondială de vin în 2016 este estimată la 259,5 milioane de hectolitri, cu 5% mai puţin decât în 2015. OIV subliniază că este vorba de una dintre cele mai mici producţii din ultimii 20 de ani, care este însă marcată de situaţii foarte diferite din cauza evenimentelor climatice.
În acest context, Italia ar urma să-şi păstreze poziţia de cel mai mare producător mondial de vin, cu 48,8 milioane hectolitri (-2% comparativ cu 2015), urmată de Franţa, cu o producţie de 41,9 milioane hectolitri (-12%). Urmează Spania, cu o producţie de 37,8 milioane hectolitri (creştere de 1% comparativ cu 2015), SUA – cu o producţie de 22,5 milioane de hectolitri (+2%), şi Australia – cu o producţie de 12,5 milioane de hectolitri (+5%).
Scăderi semnificative ale producţiei de vin s-au înregistrat în emisfera sudică, în special în Chile (minus 21%, până la 10,1 milioane hectolitri), Argentina (minus 35%, până la 8,8 milioane hectolitri), Brazilia (minus 50%, până la 1,4 milioane hectolitri) şi Africa de Sud (minus 19%, până la 9 milioane hectolitri).
Producţia mondială de vin a atins un nivel record de 276,6 milioane de hectolitri în 2013, dar de atunci a scăzut din cauza numeroaselor probleme climatice.
AGERPRES