Productia industriala s-a majorat in luna martie cu 4,3%, in timp ce in primul trimestru avansul a fost de 4,5% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, conform Institutului National de Statistica (INS). Ritmul de crestere in cazul industriei prelucratoare, pe primele trei luni a fost de 4,8%.
Cifra de afaceri a intreprinderilor cu activitate principala de industrie a inregistrat in luna martie 2006, fata de luna martie 2005, un spor de 0,6%. In primele trei luni ale anului, cifra de afaceri a acestora crescut cu 6,0% peste nivelul din perioada similara a anului trecut.
Volumul cifrei de afaceri a intreprinderilor cu activitate principala de comert cu amanuntul, cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete, s-a situat in cea de-a treia luna a anului, cu 20,2% peste nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, cresteri mai mari obtinandu-se la vanzarile de marfuri alimentare, bauturi si tutun (+32,8% ) si la marfuri nealimentare (+10,2%).
Comparativ cu luna martie 2005, cifra de afaceri obtinuta de intreprinderile cu activitate principala de comert cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, de comert cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule a fost mai mare cu 9,5% datorita cresterii cifrei de afaceri obtinută atat din comertul si intretinerea de autovehicule, cat si din comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule, +9,7%, respectiv +9,4%.
Din activitatea de servicii de piata prestate populatiei in luna martie a rezultat o cifra de afaceri cu 4,9% mai mica decat in martie 2005.
Sursa: INS, 10 mai 2006