‘Producţia Maybach va înceta în 2013, atunci când va fi introdusă pe piaţă noua generaţie a modelului Mercedes-Benz Classe S’, principala marcă a grupului auto german, a precizat purtătorul de cuvânt.

‘Am avut discuţii prelungite cu privire la care este modelul care promite cel mai mare succes pe segmentul de lux şi am ajuns la concluzia că şansele mărcii Mercedes sunt mai mari decât cele ale Maybach’, a declarat la rândul său directorul general de la Daimler, Dieter Zetsche, într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung.

‘Nu ar fi rezonabil să dezvoltăm un succesor la actualul model Maybach’, a adăugat Dieter Zetsche.

În anul 2002, grupul auto german a decis să relanseze marca Maybach, o marcă de automobile de lux creată în 1909 şi abandonat în timpul celui de al doilea război mondial, însă automobilul nu a reuşit să se impună pe segmentul de lux. Dacă iniţial cei de la Daimler sperau să vândă 1.000 de automobile Maybach pe an, în ultimii ani vânzările au scăzut până la 200 de unităţi anual. Comparativ, anual Daimler produce aproximativ 1,27 milioane autovehicule.

Principalul rival al Daimler, grupul BMW, este lider mondial pe segmentul automobilelor de lux cu modelul Rolls-Royce. De asemenea, al treilea mare jucător pe piaţa automobilelor de lux, Audi, divizie a grupului Volkswagen, deţine mărcile de automobile Bentley şi Lamborghini.