Cu o producţie de 50,9 milioane hectolitri, Italia şi-a confirmat poziţia de cel mai mare producător mondial de vin, urmată de Franţa (43,5 milioane) şi Spania (39,3 milioane). OIV precizează că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de anul trecut, producţia de vin a Franţei a fost amputată cu 3,5 milioane hectolitri iar în Argentina, numărul nouă la nivel mondial, cu 3,9 milioane hectolitri. În termeni procentuali însă, statele care au avut cel mai mult de suferit au fost Brazilia, unde producţia de vin a scăzut cu 55% comparativ cu 2015, şi Ungaria, cu o scădere de 38%.
În ceea ce priveşte consumul mondial de vin, OIV precizează că acesta s-a stabilizat la 242 milioane hectolitri, continuând o tendinţă care a început în 2009. Topul celor mai mari consumatori de vin în 2016 are următoarea ordine: SUA (31,8 milioane hectolitri), Franţa (27 milioane hectolitri), Italia (22,5 milioane hectolitri), Germania (20,2 milioane hectolitri) şi China (17,3 milioane hectolitri). "Scăderile semnificative din Ungaria, Argentina şi România au fost compensate de creşterea consumului în SUA, China şi Italia" subliniază OIV.
O tendinţă de stabilizare s-a înregistrat şi la capitolul suprafaţă cultivată cu viţă de vie, care a rămas la 7,5 milioane hectare. În timp ce în China suprafaţa cultivată cu viţă de vie a crescut cu 16.800 de hectare în 2016, în Turcia a scăzut cu 17.000 de hectare iar în Portugalia a scăzut cu 9.000 de hectare. Spania rămâne în mod clar lider mondial la capitolul suprafaţă cultivată cu viţă de vie, cu aproape un milion de hectare, urmată de China (850.000 de hectare) şi Franţa (790.000 de hectare). Împreună, Italia, Franţa, Spania, China şi Turcia reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa mondială cultivată cu viţă de vie.
În ceea ce priveşte România, datele publicate de OIV în luna octombrie a anului trecut, estimau că în 2016 România a realizat o producţie de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decât în 2015, ceea ce o plasează pe locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin.
AGERPRES