Producţia de ţiţei a Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a scăzut în decembrie, pe fondul declinului furnizărilor din Irak, potrivit unui studiu realizat de Reuters.
Producţia OPEC, organizaţie care furnizează aproximativ 40% din petrolul mondial, a scăzut luna trecută la 31,62 milioane barili pe zi (bpd), de la nivelul record de 31,79 milioane de barili pe zi în noiembrie, arată studiul realizat de Reuters, pe baza datelor de la companiile energetice, consultanţi şi OPEC.
Actuala criză dintre Arabia Saudită şi Iran – care ar urma să livreze mai mult ţiţei după ridicarea sancţiunilor – face mult mai puţin probabilă cooperarea privind producţia de petrol, susţin analiştii. ”Cu certitudine nu există nici o şansă ca Arabia Saudită să-şi reducă producţia pentru a face loc petrolului iranian”, a apreciat analistul Carsten Fritsch, de la Commerzbank.
Relaţiile dintre Arabia Saudită şi Iran au fost rupte, duminică, după executarea, de către regatul saudit, a clericului şiit Nimr al-Nimr. Riadul a afirmat că va restabili relaţiile cu Iranul numai atunci când Teheranul va înceta să se amestece în treburile interne ale altor ţări, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Preţul barilului de ţiţei s-a redus cu 40% în 2015, ajungând la mai puţin de 40 de dolari, pe măsură ce OPEC a decis să-şi apere cota de piaţă în faţa rivalilor prin pomparea unei cantităţi record de ţiţei în pofida scăderii preţurilor. Luna trecută, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a decis să-şi menţină nemodificat plafonul de producţie, în pofida supra-ofertei de ţiţei existentă pe piaţa mondială.
Luni, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna februarie era în scădere cu 0,06 dolari, până la 37,22 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex) cotaţia barilului de ţiţei light sweet crude (WTI) era în coborâre cu 0,28 dolari, până la 36,76 dolari.