Petrom a produs, în perioada iulie-septembrie, 185.000 barili echivalent petrol (bep) de hidrocarburi pe zi, nivel similar cu cel înregistrat în trimestrul al doilea, dar mai mic cu 4,1% faţă de producţia de 193.000 bep/zi de hidrocarburi din perioada corespunzătoare a anului trecut, se arată într-un raport al grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom.

Producţia de petrol a Petrom a urcat uşor în trimestrul al treilea, datorită inaugurării câmpului petrolifer offshore Delta şi creşterii stabile a activităţii la zăcământul Komsomolskoe din Kazahstan, însă producţia de gaze a companiei în România a suferit o scădere „marginală”, a anunţat marţi OMV.

Mai bine decât trimestrul anterior, mai prost faţă de anul trecut

Vânzările Petrom Gas and Power au crescut cu 15% în trimestrul al treilea faţă de perioada aprilie-iunie, datorită consumului de gaze naturale mai mare din România, însă au scăzut cu 8% comparativ cu intervalul iulie-septembrie al lui 2008, piaţa românească înregistrând însă un declin mai abrupt, notează OMV.

Vânzările combinate de gaze ale Petrom Gas and Power au crescut de la 0,84 miliarde metri cubi la 0,99 miliarde metri cubi în trimestrul al treilea faţă de perioada aprilie-iunie, dar au coborât faţă de 1,05 miliarde metri cubi în trimestrul trei din 2008.

Obiectivul companiei pentru 2010, asumat anul trecut, a fost stabilizarea producţiei la 210.000 bep/zi.

SURSA:Mediafax