În martie, primul constructor mondial, Toyota, a scos pe piaţă în Japonia 129.491 de autovehicule, respectiv cu 62,7% mai puţin decât în martie 2010, conform agenţiilor de presă internaţionale.
Constructorul concurent, Nissan, a anunţat în aceeaşi perioadă o diminuare a producţiei destinate arhipelagului cu 52,4%, ajungând la 47.590 de unităţi, iar Honda nu a asamblat decât 34.754 automobile pentru Japonia, acuzând o scădere de 62,9%.
Constructorii de automobile niponi se confruntă cu o gravă penurie de piese detaşate, ca urmare a recentei catastrofe naturale, care a distrus sau avariat uzinele furnizoare din regiunea Tohoku.
SURSA: Agerpres