Cum românul vrea să mănânce legume şi fructe autohtone, mai ales în sezon, şefii de hipermarketuri au o nouă strategie: să aşeze pe rafturi cât mai multe produse de la noi din ţară
Mihail Mucsi a renunţat, în 1994, la slujba pe care o avea de 15 ani în cadrul Staţiunii de Cercetare a Cartofului din Târgu-Secuiesc, şi a decis să fructifice, în propriul folos, cunoştinţele pe care le avea despre cultura cartofului. Astăzi, cu o producţie medie de 35-40 de tone/ha, de pe cele 100 de hectare pe care le cultivă, vinde, anual, mai bine de 2.000 de tone de carfofi în reţeaua locală de 155 de magazine Carrefour. Firma lui, Agrico-m, cu afaceri de circa 1,2 mil. euro în 2013, este furnizor într-un program al retailerului francez „Filiera Calităţii“, alături de alţi producători români, precum Big Land (morcovi), Doripesco (peşte) sau Marex (carne de porc). În total, sunt peste 1.500 de furnizori români care şi-au făcut loc în rafturile Carrefour, spune Andreea Mihai, directorul de marketing al companiei, cu completarea că din acest parteneriat toată lumea câştigă – „ei își cresc vânzările, au o piaţă de desfacere asigurată, se protejează de efectele fluctuațiilor pieței etc., iar noi oferim clienţilor o ofertă cât mai diversificată de produse proaspete, de calitate superioară, la un preț accesibil“, explică ea. Tot în ideea de a încuraja consumul de produse românești, Carrefour a făcut un parteneriat şi cu Asociația Bio-România. Astfel, au fost listate în hipermarketurile francezilor din ţară aproximativ 70 de produse ecologice româneşti (de panificaţie, lactate, orez bio românesc, miere de zmeură, salcâm, tei, mere, vinuri, fructe de pădure congelate şi seminţe de tot felul). Rezultatul: după opt luni de parteneriat, vânzările de produse bio româneşti au depăşit 100.000 de lei pe lună, potrivit lui Marian Cioceanu, preşedintele asociaţiei.
Cum s-au convins că „Produs în România“ este garanţia că majoritatea clienţilor vor cumpăra produse de sezon, cei de la Carrefour caută, între 7 şi 13 august, prin toată România, fermieri dispuşi să colaboreze. „Vrem să listăm rapid cât mai mulți producători români de legume-fructe. Chiar dacă sunt producători mici, îi vom lista la magazinele din zona de proveniență“, precizează Andreea Mihai.
Exemplul Carrefour nu e, însă, unul singular; toate fructele şi legumele de sezon vândute în cele 12 hipermarketuri cora sunt autohtone. „Dacă, în 2011, lucram direct cu doar şapte producători români, în 2014, numărul lor a ajuns la 40. În perioada în care se produc fructe şi legume, 100% din ceea ce vindem noi este românesc“, subliniază Thierry Destailleur, directorul general de exploatare al cora România. Ca să aibă suficientă marfă, retailerii i-au învăţat pe ţărani cum să-şi facă firme, cum să sorteze recolta, să ambaleze, să eticheteze, dar mai ales, cum să livreze la timp.
Şi Metro Cash & Carry – care se adresează revânzătorilor –, tocmai şi-a extins sortimentul disponibil de fructe și legume „De-ale noastre“ cu aproximativ 30%. Printre noile produse se regăsesc și fructele de pădure, ciupercile și broccoli. În total, oferta Metro ajunge la 45 de sortimente de legume și fructe produse local. „Continuăm să investim în «De-ale noastre», un program care aduce beneficii atât producătorilor de fructe și legume, cât și clienților și consumatorilor care se pot bucura astfel, de gustul și mirosul autentice al produselor de origine controlată, obținute prin tehnici tradiționale de cultivare. Avem alături de noi parteneri din 33 de localități, din nouă județe ale țării“, explică Gilles Roudy, directorul general al Metro Cash&Carry România; producţia este controlată de Metro din momentul semănatului până când legumele ajung la raft.
În altă ordine de idei, dacă până nu demult producătorii români se plângeau că produsele lor nu ajung în hiper şi supermarketuri, acum situaţia s-a schimbat radical. Mai ales la raftul cu legume şi fructe de sezon, peste 85% din produse sunt din România.