Produsele româneşti cuceresc rafturile hipermarketurilor. Toate fructele şi legumele de sezon vândute la cora sunt autohtone

Şefii de hipermarketuri au o nouă strategie: să aşeze pe rafturi cât mai multe produse autohtone. Magazinele cora au vândut, în trei zile, aproape 7 tone de fructe de sezon (cireşe, vişine, zmeură, căpşune, coacaze şi afine), în cadrul Târgului Fructelor de Sezon, eveniment care este oraganizat şi la sfârşitul acestei săptămâni (4-6 iulie).

Teoretic, noi ieşim în avantaj, deoarece alimentele, legumele şi fructele ar trebui să fie mai ieftine şi mai sănătoase. Pâna una alta, marii retaileri se întrec în programe de susţinere a producătorilor români. De exemplu, cora România dezvoltă, de câţiva ani, programul “Direct de la producător”, pentru a asigura vânzarea unor produse de foarte bună calitate, pentru a micşora numărul intermediarilor şi al importurilor.

„Rezultatele sunt extraordinare. Dacă  în 2011 lucram direct cu doar 7 producători, în 2014 lucrăm direct cu 40 de producători români. În 2012, peste trei sferturi din legumele şi fructele care se produc în România au venit direct de la producători, iar anul trecut am ajuns la peste 90%. Acest program se aplică şi în ceea ce priveşte carnea, lucrând direct cu mai mulţi producători”, precizează Thierry Destailleur, directorul general de exploatare al cora România.

El consideră “un mit cu totul şi cu totul nefondat” impresia că hipermarketurile nu vor să cumpere de la producătorii locali şi preferă să importe – “Facem toate eforturile pentru a avea produse româneşti la raft, chiar dacă acest lucru înseamnă şi, de multe ori, consilierea micilor producători cu privire la sortare, ambalare, etichetare sau livrare. În perioada în care se produc în România fructe şi legume, 100% din ceea ce vindem noi este românesc”.

Reteaua de hipermarketuri cora a încheiat 2013 cu vânzări de aproximativ 406 mil. euro, mai mari cu 13,5% comparativ cu 2012, în contextul deschiderii a încă două magazine (în iulie şi în octombrie).

cora România operează 12 hipermarketuri, atât în centre comerciale proprii, cât şi în spaţii închiriate, dintre care patru în Bucureşti (Alexandriei, Pantelimon, Lujerului şi Sun Plaza) şi opt în provincie, la Ploieşti, Cluj Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta Turnu Severin, Constanţa şi Bacău.

Louis Delhaize este prezent în România încă din 2003 şi, în prezent, operează 12 hipermarket-uri cora și o rețea de 317 supermarketuri (Mega Image – 171, Shop&Go – 145 şi AB Cool Food -1).