În ciuda unei pieţe nereglementate, profesioniştii aparatului foto pot câştiga şi peste 150.000 de euro pe an. Fotografia profesionistă este peste tot în lume o afacere de nişă, rezervată exclusiv unei liste de nume selecte. În România, această listă e foarte scurtă, dar cei care au reuşit pot câştiga multe zeci de mii de euro pe an. Majoritatea fotografilor români profesionişti lucrează deja, de ani buni de zile, prin propriile lor firme. Unii dintre ei, precum Dor
În ciuda unei pieţe nereglementate, profesioniştii aparatului foto pot câştiga şi peste 150.000 de euro pe an. Fotografia profesionistă este peste tot în lume o afacere de nişă, rezervată exclusiv unei liste de nume selecte. În România, această listă e foarte scurtă, dar cei care au reuşit pot câştiga multe zeci de mii de euro pe an.
Majoritatea fotografilor români profesionişti lucrează deja, de ani buni de zile, prin propriile lor firme. Unii dintre ei, precum Doru Amăriucăi sau Alex Gâlmeanu, au chiar şi angajaţi proprii (doi, în ambele cazuri; Amăriucăi a angajat un asistent şi o contabilă).
Cât câştigă un fotograf profesionist? În străinătate, sumele pot fi de ordinul milioanelor de dolari pe an, în cazul numelor cu greutate. În România acestea sunt, în cifre absolute, mai mici, dar raportat la nivelul costului vieţii trebuie spus că acei câţiva care au reuşit în domeniu pot câştiga anual între 50.000 şi peste 150.000 de euro. „Un an prost a însemnat pentru mine cam 150.000 de euro“, afirmă Amăriucăi. Însă fotografia nu e deloc ieftină. Atât Amăriucăi, cât şi Gâlmeanu afirmă că achiziţia de aparatură (aparate şi obiective foto, echipamente de procesare a imaginii, lumini şi accesorii) deţine cea mai mare pondere în structura costurilor companilor pe care le conduc. Investiţia totală, de la începutul afacerii, este, „probabil, de peste 100.000 de euro“, spune Alex Gâlmeanu, în vreme ce Amăriucăi estimează o valoare totală între 70.000 şi 100.000 de euro. Desigur, nu numai aparatura înseamnă un cost, ci şi chiria şi întreţinerea unui studio foto profesionist. Gâlmeanu mai aminteşte şi faptul că, în cazul anumitor proiecte, fotograful suportă şi „achiziţia sau închirierea unor elemente speciale – locaţii, elemente de decor, props (butaforie, n.r.)“.
Fotografia publicitară aduce grosul câştigurilor
În ceea ce priveşte veniturile, cea mai importantă sursă este, de regulă, aşa-numita fotografie comercială – adică pozele care sunt folosite de diverşi clienţi de publicitate pentru reclamele publicate în presă sau afişate pe panouri stradale ori mesh-uri. „O justificare este faptul că fotografia respectivă se foloseşte în mod direct la promovarea unui produs/business, participând practic într-o măsură mai mare sau mai mică la succesul comercial al acestuia“, afirmă Gâlmeanu. Fotografia comercială se contractează aproape exclusiv prin intermediul unor agenţii de publicitate. „Cazurile în care lucrezi direct cu clientul final sunt izolate“, continuă el. „În general, fotografia publicitară de la noi implică executarea unui layout deja agreat şi stabilit între agenţie şi client, abaterile de la temă sau alte interpretări nefiind acceptate“, explică, la rândul său, Doru Amăriucăi.
Alegerea unui fotograf anume, în opinia lui Amăriucăi, ţine şi de cât de bine cotat este acesta pe piaţă, dar şi, uneori, de preferinţele agenţiilor şi ale clienţilor. Pe de altă parte, chiar şi cei mai cunoscuţi fotografi au nevoie de autopromovare. Expunerea mediatică, prin pictorialele de modă publicate în revistele glossy, şi propriilor site-uri de internet (uneori, clienţii cer fie recomandări, fie să li se arate un portofoliu, cerinţă care poate fi suplinită de prezentarea unui website) sunt practic singurele variante utilizabile. Desigur, acest gen de business implică şi anumite riscuri, dintre care cel mai important este impredictibilitatea unui flux financiar relativ constant. Există, de asemenea, în opinia lui Gâlmeanu, şi o fluctuaţie sezonieră a volumului de muncă, cu „două vârfuri pe grafic, unul în mai – iulie şi altul în septembrie – noiembrie“, mai ales din cauză că sunt luni în care revistele lucrează la turaţie maximă.
În schimb, riscul ca fotografiile să nu iasă bine nu este de neglijat. „Fotograful este prima şi ultima persoană din lanţul de «accidente» care o ia pe coajă în cazul unui eşec“, recunoaşte, cu amărăciune, Amăriucăi. „Lucrurile stăteau mai prost înainte de apariţia digitalului, când o developare proastă sau o baie de developare cu impurităţi putea să-ţi ruineze o campanie publicitară importantă. În aceste situaţii se relua şedinţa foto pe cheltuiala fotografului sau se repeta cu un alt fotograf.“
Profesioniştii domeniului mai acuză, pe de altă parte, şi faptul că piaţa fotografiei din România este „haotică şi anormală“. „Nu există“, afirmă Amăriucăi, „un preţ minimal agreat de toţi pe diferite domenii, atât la publicaţii, cât şi în advertising. Lipsesc agenţii şi agenţiile (există una, dar nu ştiu cu ce rezultate) care să reprezinte fotografii de pe piaţă şi să-i degreveze de negocierea directă cu clientul, pentru a putea aborda nişte preţuri juste şi a ne situa pe o poziţie juridică fermă şi neînjositoare.“
Pretul fotografiilor
PICTORIALE DE MODĂ După fotografia publicitară, este a doua sursă importantă de venit a profesioniştilor domeniului. Preţul este de minimum 50 de euro şi maximum 400 de euro plus TVA (Doru Amăriucăi) sau, spune Alex Gâlmeanu, între 50 şi 100 de euro pe cadru (pentru şase-opt imagini).
Fotografie comercialĂ Costurile se calculează pentru fiecare proiect în parte, în funcţie de gradul de dificultate, timpul estimat de realizare, materialele folosite, durata şi locul şedinţei foto şi modul de difuzare a imaginii finale. Pentru reviste, un pachet de produse fotografiate costă între 100 şi 250 de euro plus TVA. În advertising, cel mai mic preţ pentru o simplă imagine de produs este de 100 de euro şi se negociază în funcţie de complexitatea fotografiei şi de numărul de piese fotografiate. În final, preţul total pleacă de la câteva sute şi poate ajunge la câteva mii de euro.