Salariul trebuie să fie reglat de cerere şi ofertă, şi nu fixat printr-o lege, iar piaţa forţei de muncă trebuie să fie liberă, susţine un grup de antreprenori, economişti, cadre didactice şi manageri într-o scrisoare deschisă destinată ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
„Salariul trebuie să fie reglat de cerere şi ofertă, piaţa forţei de muncă trebuie să fie liberă şi nu credem că salariul minim trebuie fixat printr-o lege. Salariul minim ne aminteşte de mercurialul de pe vremea comunistă, când statul afişa în pieţe preţuri minime la produse. Mediul de afaceri îşi doreşte salarii mai mari la bugetari dar cu păstrarea anvelopei salariale globale şi o distribuţie corectă a valorii între capital şi resursa umană”, se arată în documentul adresat Liei Olguța Vasilescu.
Potrivit acestora, creşterea salariului minim neavând la bază fundamentul economic, cel al productivităţii, va afecta atât întreprinzătorii şi companiile care susţin economia românească prin plata contribuţiilor la bugetul de stat, persoanele slab calificate sau fără experienţă, „dar şi pe toţi consumatorii care vor descoperi că trebuie să cheltuiască mai mulţi bani din buzunar ca urmare a creşterii preţurilor şi care, în final, îi va afecta în primul rând pe cei cu venituri reduse”.
„Aşa cum atestă studiile ştiinţifice, şi aşa cum susţine şi majoritatea specialiştilor din domeniu, creşterea salariului minim creşte rata şomajului în rândul tinerilor şi al persoanelor slab calificate. Nu este de mirare că o astfel de politică are repercursiuni directe asupra evoluţiei de colectare a veniturilor de taxe şi impozite, conform datelor furnizate de către Comisia Europeană, România înregistrând o scădere drastică de la 28,1 (%PIB) în anul 2015 la 25,5 (%PIB) în anul 2017. Deşi măsurile propuse se vor a fi măsuri sociale, de fapt, ele reprezintă în mod fundamental măsuri anti-sociale, lovind exact în populaţia săracă: persoane cu nivel redus de instruire, tineri fără experienţă, categorii sociale defavorizate sau discriminate”, menţionează scrisoarea deschisă.
Conform sursei citate, începând cu ianuarie 2014, salariul minim a crescut artificial în mod repetat ca urmare a intervenţiei statului în economie, creând astfel o discrepanţă între salariul mediu şi salariul minim.
„Având în vedere obiectivele guvernului, şi anume stimularea şi susţinerea mediului antreprenorial, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale românilor, vă solicităm concentrarea pe acele politici care încurajează investiţiile şi productivitatea, şi nu pe acelea care vor contribui la creşterea inflaţiei, şomaj, închiderea a zeci de mii de IMM-uri şi, în final, creşteri de preţuri”, susţine grupul semnatar al scrisorii, care este adresată ministrului Lia Olguţa Vasilescu, spre ştiinţa premierului Mihai Tudose şi preşedintelui Klaus Werner Iohannis.