Personalul didactic din învăţământul special beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.
De asemenea, personalul didactic din învăţământ, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile central-universitare, beneficiază de gradaţie de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv al instituţiei de nivel superior, şi reprezintă o creştere cu 25% a salariului de bază deţinut. Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 4 ani, se spune în proiectul de lege.
„Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor învăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 10-25% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat şi calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, dacă nu beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână”, conform documentului.
În ceea ce priveşte personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 clase de elevi/grupe în învăţământul preşcolar, primar sau gimnazial, acesta primeşte o majorare a salariului de bază, după cum urmează: pentru 2 clase de elevi/grupe, o creştere cu 7% a salariului de bază deţinut; pentru 3 clase de elevi/grupe, o creştere cu 10% a salariului de bază deţinut; pentru 4 clase de elevi/grupe, o creştere cu 15% a salariului de bază deţinut; pentru 5 clase de elevi/grupe, o creştere cu 20% a salariului de bază deţinut.
În plus, personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază.
„Pentru personalul din instituţiile de învăţământ superior, consiliile de administraţie pot stabili salarii diferenţiate, cu o creştere de până la 30% a salariului de bază deţinut, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii. De prevederile alin. (1) beneficiază şi personalul din învăţământul preuniversitar care participă direct la realizarea activităţilor finanţate din venituri proprii”, se spune în proiect.
De asemenea, personalul didactic de predare din învăţământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de până la 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază.
„În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din Regulamentul prevăzut la art. 23 din prezenta lege, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens”, se arată în Anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”.
Personalul didactic care desfăşoară activitate de predare – învăţare – evaluare în sistemul penitenciar primeşte un spor de până la 15% din salariul de bază.
„Pentru funcţiile didactice auxiliare, care nu se regăsesc în prezenta anexă şi care au fost reglementate prin acte normative anterioare, se vor utiliza salariile de bază din anexele la prezenta lege, corespunzător fiecărui domeniu de activitate din sistemul bugetar, aplicându-i-se în mod corespunzător celelalte prevederi aplicabile personalului didactic”, se precizează în documentul citat.
Salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar se face la nivelul încadrării pentru un profesor cu studii superioare din învăţământul preuniversitar, spune proiectul.
AGERPRES