Exodul muncitorilor din construcţii, al căpşunarilor şi al medicilor este urmat de cel al profesorilor. În Timiş, circa o treime dintre profesorii titulari a renunţat la catedră. Anul şcolar trecut a început în licee cu un deficit de 4.782 de dascăli.
Iulia Niculescu este unul dintre cei care au renunţat la catedră. După ce timp de doi ani a predat limbile engleză şi germană într-un sat de långă Oradea, postul său a fost ocupat. I s-au oferit şase ore şi un salariu pe măsură într-un alt sat, mai îndepărtat. „Mai mult dădeam pe transport decåt încasam. Am fost nevoită să renunţ“, spune Iulia. După o perioadă în care a lucrat în Austria şi în Germania ca îngrijitoare pentru persoanele în vårstă, mai apoi ca secretară, operator calculator şi traducător, acum este manager de vånzări. Îşi caută însă în continuare de lucru în străinătate. A aplicat pentru posturi care nu necesită calificare: chelneriţă, baby sitter sau îngrijitoare. O singură dată şi-a trimis CV-ul pentru un post de profesor în Statele Unite, dar i s-a cerut permis de conducere. Povestea Iuliei nu este singulară. Nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă, circa 2.000 de profesori din întreaga ţară şi-au depus dosarele pentru a pleca să lucreze în Marea Britanie sau în Statele Unite. Programul „Teach in USA“ există în Romånia de cåţiva ani, iar salariile anuale oferite în cadrul acestuia încep de la 19.000 de dolari şi pot ajunge la 30.000 de dolari, pentru cei cu experienţă. „Cei mai mulţi doresc un loc în sistemul de învăţămånt din Spania şi Italia, unde sunt cele mai importante comunităţi romåneşti. Nu mai pleacă la căpşuni sau ca baby sitter. Acum, se caută dascăli care să predea limbi străine, informatică, matematică şi fizică“, afirmă Marius Ovidiu Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţămånt „Spiru Haret“.
Nistor susţine că, anual, sunt cåteva mii de cereri de demisie, iar numărul şi calitatea celor care doresc să intre în sistemul nostru de învăţămånt se află în continuă scădere. De fapt, numărul cererilor de demisie a crescut considerabil în ultimii doi ani. O statistică realizată de FSÎ arată că la începutul anului şcolar 2007-2008 peste 900 de profesori au părăsit sistemul de învăţămånt. Cåţi profesori şi-au depus demisia la sfårşitul acestui an? Ministerul Educaţiei, căruia i-am adresat această întrebare, nu cunoaşte răspunsul. „În ultimul timp s-au adresat instituţiei noastre 11 profesori care doresc să-şi găsească de lucru peste hotare. Aceştia doresc să se angajeze ca jurnalişti, translatori, interpreţi sau în domeniul vånzărilor ori în învăţămånt. De la profesorii suplinitori am primit însă solicitări şi pentru a se angaja, pe durata vacanţei, ca muncitori necalificaţi în agricultură“, a declarat pentru Capital Camelia Mihalcea, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Profesorii doresc să lucreze în Franţa, Germania, Austria sau Spania.
Recrutarea profesorilor este o problemă din ce în ce mai mare în numeroase state europene, iar tot mai multe cadre didactice îşi părăsesc posturile după cåţiva ani. Comisia Europeană (CE) estimează că, în următorii zece ani, statele membre trebuie să atragă un milion de profesori tineri, calificaţi, pentru a-i înlocui pe cei care ies la pensie. Datele statistice ale UE indică faptul că marea majoritate a profesorilor ies la pensie imediat ce au această posibilitate, deşi ar putea continua să predea.
Dascălul european, o specie pe cale de dispariţie
Printre ţările care se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte sistemul de învăţămånt se află Malta, dar şi Danemarca. De exemplu, în Malta, ultimele date indică faptul că 15 profesori pe an aleg să îşi schimbe profesia, în condiţiile în care populaţia ţării nu depăşeşte o jumătate de milion de locuitori. Motivele pentru care aceştia părăsesc sistemul educaţional sunt salariile mici, condiţiile improprii de muncă, posibilitatea redusă de a avansa profesional, dar şi statutul social necorespunzător acestei ocupaţii. La råndul său, ministerul educaţiei din Danemarca a început o campanie pentru atragerea tinerilor în sistemul de învăţămånt. De asemenea, Spania caută profesori de limba engleză, dar şi de informatică. În schimb, Ministerul Învăţămåntului de la Madrid trimite anual cåteva sute de profesori pentru a preda limba spaniolă în liceele şi universităţile din întreaga lume, inclusiv în Romånia. Un sondaj publicat de site-ul Eurydice al CE, destinat informaţiilor din sistemul educaţional comunitar, indică faptul că 36% dintre profesorii romåni intervievaţi au susţinut că dragostea pentru copii este principalul motiv pentru care şi-au ales această profesie.
900 de profesori au părăsit sistemul de învăţămånt la începutul anului şcolar 2007-2008, conform Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret“
«Anual, cåteva mii de dascăli îşi depun demisia, preferånd să-şi schimbe profesia sau să plece la muncă în străinătate.»
Ovidiu Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret“