De la orologerie la aeronautică e doar un pas. Iar înainte de el, o idee. O dovedeşte Mihai Ceciu, fondatorul unei companii de orologerie, în acelaşi timp şeful unui proiect de inovare în domeniul aeronauticii. După ce a reuşit să transforme o pasiune într-o profesie şi, mai apoi, într-o afacere, Mihai Ceciu lansează, anul acesta, a şaptea linie de business a Horologivm. Pentru că a absolvit cursurile de specializare ale şcolii de ceasornicari Wostep din Elveţia şi, în
De la orologerie la aeronautică e doar un pas. Iar înainte de el, o idee. O dovedeşte Mihai Ceciu, fondatorul unei companii de orologerie, în acelaşi timp şeful unui proiect de inovare în domeniul aeronauticii.
După ce a reuşit să transforme o pasiune într-o profesie şi, mai apoi, într-o afacere, Mihai Ceciu lansează, anul acesta, a şaptea linie de business a Horologivm. Pentru că a absolvit cursurile de specializare ale şcolii de ceasornicari Wostep din Elveţia şi, în loc să rămână în patria celor mai mari branduri de ceasuri din lume, a preferat să se întoarcă în România, pentru a deschide un service de ceasuri de lux. Astăzi, conduce probabil cea mai complexă afacere autohtonă în domeniul orologeriei, deţinând la Bucureşti şi unul dintre cele trei magazine din lume ale mărcii Maurice Lacroix.
„Am avut de ales între a rămâne în Elveţia şi a lucra la orice firmă de acolo, dar de a face încontinuu acelaşi lucru, şi a veni aici, în România, dar făcând ceva diferit, lucrând cu cele mai mari branduri“, mărturiseşte el. A ales varianta a doua şi a înfiinţat o firmă care astăzi are şase linii de business diferite, iar până la sfârşitul acestui an va lua naştere a şaptea: o şcoală de orologerie. Investiţia cu care va începe proiectul este de circa 50.000 de euro, dar, sfătuit de colegii de la Wostep, este pregătit să investească aproape de 500.000 de franci elveţieni pe parcursul primilor doi ani. Cea mai mare parte a investiţiei va fi direcţionată spre achiziţia de echipamente şi mese de lucru profesionale pentru cei patru elevi. „Cred că cel mai greu va fi să selectăm tinerii, nu să-i găsim. Şi acum primim e-mailuri de la oameni care doresc să ştie mai multe despre domeniul ăsta“, explică Mihai Ceciu. „Pentru că îmi doresc să pregătesc ceasornicari, am făcut un curs pentru dezvoltarea abilităţilor de pedagogie în domeniu. Este destul de dificil, pentru că, în general, mentalitatea unui bun meseriaş este să nu arate altcuiva ceea ce face. Şi atunci e o schimbare la 180 de grade. Nu numai că trebuie să arăţi, dar trebuie să şi răsplăteşti că a făcut la fel ca tine“, spune el.
Din pasiunea sa s-a născut un alt proiect, de data aceasta în aeronautică: placarea suprafeţelor cu materiale ceramice. „Ideea a venit de la ceasuri: cele din ceramică sunt casante, dar nu se zgârie, iar cele din metal se zgârie, dar dacă le scapi sau le loveşti nu se sparg“, mai spune el. A vrut să combine cele două avantaje, să creeze carcase cu inimă de metal şi glazură de ceramică, pentru estetică. „Am discutat cu reprezentanţii firmei Plasma Jet şi au spus că este greu de realizat o suprafaţă frumoasă, dar că ideea ar putea avea aplicabilitate în domenii mult mai importante decât ceasurile. De exemplu, în aviaţie“. Astfel, a obţinut o finanţare europeană de un milion de lei pe domeniul inovare, reuşind să achiziţioneze utilajele necesare. „Iar acum placăm cutiile negre ale avioanelor cu plăci ceramice, pentru rezistenţa la temperaturi ridicate. Acest strat de ceramică protejează la 2.000-3.000 de grade Celsius, timp de două ore“.
Afacere de renume, venituri modeste
Tic-tac
Diamandis este laboratorul de expertizare a pietrelor preţioase. Este singurul laborator privat din ţară şi a fost înfiinţat la cererea clienţilor care veneau la service pentru evaluarea ceasurilor cu diamante.
Maurice Lacroix este prezent în Bucureşti cu un monobrand boutique, al treilea din lume, după cele de la Kuala Lumpur şi Moscova.
Magazinul de ceasuri preowned a fost o inovaţie datorită căreia businessul a traversat criza financiară, graţie clienţilor care au achiziţionat mărci de lux la preţuri cu până la 50% mai mici decât la distribuitori.
Divizia SwissWatch este distribuitorul unor branduri elveţiene precum Traser sau AeroWatch, în timp ce divizia SuperParts are în ofertă piese de schimb şi instrumente pentru reparaţia ceasurilor.
Despre Diamandis
„Am înfiinţat în 2008 şi un laborator de expertizare pietre preţioase şi diamante, singurul privat din ţară, concurenţa noastră fiind Banca Naţională, prin departamentul de metale şi pietre preţioase. Pare un domeniu total diferit, dar am observat că mulţi clienţi veneau cu ceasuri pavate cu diamante şi ne întrebau dacă sunt bune pietrele, dacă au fost montate în fabrică sau de un bijutier, şi atunci am simţit că este un domeniu total inexistent în România pentru că nu ştia nimeni să facă aceste evaluări. Aşa că ne-am dezvoltat şi în această direcţie. A însemnat o investiţie destul de mare în echipamente şi pentru cursuri, dar mulţumirea este că după ani de zile de muncă devii etalon în domeniu. Cursurile le-a făcut soţia mea la Anvers, în Belgia.”
Despre dezvoltarea în retail
„După ce service-ul a luat avânt, ne-au întrebat chiar firme mari dacă nu vrem să şi vindem ceasuri, pentru că este dificil să supravieţuieşti doar din service. Am deschis un magazin în septembrie 2008, din nefericire în acelaşi timp cu debutul crizei financiare. Am pornit cu o idee unică în România şi anume ceasuri pre-owned. Se numesc şi second hand, deşi nu sunt întotdeauna aşa. Este foarte posibil să fie ceasuri noi, primite cadou, sau ceasuri vintage, foarte vechi, pe care pasionaţii ar vrea să e cumpere dar nu au de unde. Un alt magazin care să garanteze autenticitatea ceasurilor şi buna lor funcţionare nu există. Ideea ne-a ajutat să traversăm perioada de criza financiară pentru că mulţi cumpărători pentru că mulţi şi-au dorit să cumpere acelaşi produs la un preţ cu până la 50% mai mic decât la un distribuitor de ceasuri.
Datorită unei colaborări foarte bune cu ceasornicari din Elveţia care reprezintă firme importante am început şi distribuţia unor ceasuri elveţiene cu un preţ foarte corect, care nu au preţul ridicat doar datorită unui brand recunoscut de toţi. Sunt ceasuri profesionale foarte bune, Trase şi AeroWatch.
Avem al treilea monobrand boutique din lume, după Kuala Lumpur şi Moscova. O nebunie, pentru că în general un monobrand rezistă foarte greu în piaţă fără vânzări. Este foarte greu să menţii standardele ridicate vânzând un singur brand.”