Profesorul Dan Dungaciu, anchetat de DNA. Este suspect de abuz în serviciu

dan dungaciu

Profesorul Dan Dungaciu, fost director ISPRI, este suspect de abuz în serviciu într-un dosar DNA. Faptele ar fi fost comise pe vremea când deținea funcția de director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu”.

Dan Dungaciu este cercetat de DNA

Dan Dungaciu, fostul director al ISPRI, este subiect de investigație pentru presupusa comitere a infracțiunii de abuz în serviciu, conform informațiilor provenite de la surse Presshub apropiate dosarului DNA.

Potrivit procurorilor DNA, Dungaciu este acuzat că ar fi semnat un contract de împrumut de folosință la data de 07.06.2017. Ulterior, ar fi încheiat alte două acte adiționale cu Asociația „Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS)” în calitate de comodatar. Prin aceste acte, s-au oferit spre folosință, cu titlu gratuit și fără organizarea unor licitații publice, două spații. Acestea sunt situate în sediul instituției ISPRI, care este parte a Academiei Române.

Contractul de comodat a fost derulat în perioada noiembrie 2017 – noiembrie 2022. Iar paguba materială estimată institutului ISPRI se ridică la suma de 101.607 lei. Această sumă reprezintă echivalentul chiriei ce nu a fost încasată de instituția publică de la o persoană juridică cu drept privat (asociație), respectiv LARICS.

Este important de menționat că, în timpul mandatului lui Dan Dungaciu ca director ISPRI, laboratorul LARICS era prezentat pe site-ul instituției drept un departament separat ce aparținea institutului.

În realitate, laboratorul de analiză a războiului informațional avea statutul de asociație. O persoană juridică de drept privat, de interes general, non-profit, neguvernamentală, înființată în 2017. Fondatorii asociației includ nume precum Dan Dungaciu, Darie Cristea, Lucian Dumitrescu, Mihai Bârsan și Mara Stroescu.

Pe site-ul ISPRI, Darie Cristea și Lucian Dumitrescu sunt prezentați ca cercetători ai instituției. În documentul de înființare al asociației, adresa sediului LARICS coincidea cu adresa ISPRI.

ȘI Dan Barna a fost citat la DNA

În altă ordine de idei, tot marți, DNA a anunțat că Dan Barna urmează să fie audiat în dosarul vaccinurilor anti-COVID. Astfel, fostul vicepremier din primul an de pandemie va ajunge la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

Fostul vicepremier a fost inclus pe lista numelor vizate de dosarul achiziției de vaccinuri din pandemie, în valoare de un miliard de euro.

În acest context, este nevoit să dea explicații în fața procurorilor de la DNA.

În același caz este vizat fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. Aceștia au fost deja în fața procurorilor anticorupție.

Numele liderului USR a apărut în achiziția vaccinurilor anti-COVID, în memorandumul semnat în 2021. Amintim că acesta a fost vicepremier în perioada decembrie 2020-septembrie 2021.

Documentul respectiv a fost semnat întâi de Florin Cîțu. Totodată, avea ca temă încheierea de către Comisia Europeana a unui nou contract de achiziție de vaccinuri anti-COVID pentru anii 2022-2023 produs de BionTech/Pfizer.