Profeția cutremurătoare despre România! Semnele sunt deja aici. Se întâmplă în anii care urmează

oameni

Sursa: Dreamstime

Populația României se va reduce cu milioane de locuitori în următorii ani, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Până în anul 2100, numărul de locuitori din țara noastră ar putea ajunge la aproape jumătate decât în prezent.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) estimează că România va ajunge la doar 11,9 milioane de locuitori până în 2100, cu peste 7 milioane mai puţin decât în prezent. ONU se bazează pe o simulare realizată cu un program informatic și precizează că la acea dată țara noastră va avea 11.877.960 locuitori, ceea ce reprezintă o scădere uriașă, transmite Adevărul.

Astfel, în 2030, România va ajunge la 18.306.092 locuitori, în timp ce în 2040, populaţia ar urma să ajungă la 17.306.604 locuitori. Până în 2050, ONU estimează că România va ajunge la 16.259.784 persoane, cu aproape 3 milioane mai puţin faţă de anul 2021.

În același timp, populația din Republica Moldova va scădea, de asemenea, foarte mult. Astfel, până în 2100, de la 4 milioane de locuitori în 2021, Moldova va ajunge la doar 2 milioane de persoane.

Populația României în 2050. Sursa: populationpyramid.net

România va avea și o populație îmbătrânită

În plus, pe lângă faptul că vor fi puţini locuitori, aceștia vor fi şi bătrâni. Datele arată că numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani se va dubla până în 2050 şi se va tripla până la sfârşitul acestui secol. În 2100, mai mult de 40% din populaţia României va avea peste 60 de ani. De altfel, întreaga populaţie a Europei urmează acest trend în următoarele decade astfel că în 2050, peste o treime dintre locuitorii „bătrânului continent” vor fi vârstnici.

Populația României în 2100. Sursa: populationpyramid.net

Acest fenomen de depopulare se poate observa în România în zonele montane, cel mai elocvent caz fiind în Munții Apuseni. Fenomenul este foarte accelerat în această zonă față de alte regiuni ale țării, în parte şi din cauza politicii duse de autorităţile comuniste. Mulți au fost nevoiți să plece spre oraşe sau chiar au fost strămutați spre Zlatna, Alba Iulia sau spre judeţele în care începuseră să se dezvolte centre industriale.

O altă cauză este reprezentată de plecarea masivă a populației în alte ţări, pentru locuri de muncă. În prezent, peste 60 de sate din Alba au mai puţin de 10 locuitori, iar dintre acestea 20 au mai puţin de 5 locuitori, dar sunt şi aşezări fantomă, în care nu mai locuieşte nimeni. În ultimii ani, se constată că cele mai multe comune şi-au diminuat major populaţia, cum este cazul comunei Întregalde (500 locuitori), faţă de numărul maxim al populaţiei atins în timp. Comunele cele mai slab populate din zonă sunt Ceru Băcăinţi, Ponor, Râmeţ, Ocoliş şi Mogoş, toate având sub 1.000 de locuitori, mai transmite sursa citată.