Fostul manager al Spitalului „Victor Babeş” din Capitală, medicul Emilian Imbri, atrage atenția că România ar putea ajunge și la 70.000 de infectări cu COVID-19 pe zi în următoarea perioadă. Potrivit declarațiilor medicului, chiar dacă tulpina Omicron este „mai domoală”, având în vedere numărul mare de infectări, un număr relativ mare de persoane o să ajungă și la spital.

Un număr mare de persoane va ajunge în spitale

„Şi pe mine m-a mirat explozia. Nu mă aşteptam de la o zi la asta la treaba asta. Probabil că şi numărul de teste a fost mult mai mare zilele astea decât acum două-trei zile.

Nu îmi place să dau dreptate miniştrilor, dar să ştiţi că de data asta sunt nişte calcule pe care le-au făcut la Ministerul Sănătăţii, la INSP şi se adeveresc. Sunt calcule făcute pe nişte formule ştiinţifice. Probabil că vom ajunge la 70.000 de cazuri.

Am zis că mai mult de 50 – 60 de mii nu vom avea, dar e clar. Vom ajunge la 70.000 şi atunci sigur că indiferent cât de liniştiţi am fost pe ideea că e o tulpină mai domoală, că nu e aşa agresivă, totuşi la un număr aşa de mare de infectări este firesc să avem un număr relativ mare de persoane că o să ajungă şi la spital”, a declarat dr. Emilian Imbri la România TV.

Spitalele rămân fără medici pentru pacienții COVID?

Legat de cazul în care spitalele din țară nu vor mai avea medici care să trateze numărul mare de pacienţi infectaţi, medicul a dat ca exemplu un scenariu luat în calcul în perioada când se afla la conducerea Spitalului „Victor Babeș”.

„E un lucru care a scăpat de multe ori discuţiei şi anume că în spital, chiar personalul medical se infectează. Vorbesc despre ce am trecut la Spitalul Babeş când am lucrat acolo.

Nu ştiam precis ce se va întâmpla când a atacat prima oară SARS-COV-2. S-a mers pe ideea că dacă se îmbolnăveşte personalul şi nu mai avem cu cine lucra, cei care se simt în măsură să se ridice şi să nu stea la pat, adică cei cu simptome uşoare, îşi pun costumele infectaţi.

Riscul de a infecta pe cineva nu exista. Era vorba despre un spital în care nu existau decât infectări cu SARS-COV-2. Nu se punea problema să transmiți. Ori lucrul ăsta într-un spital cu mai multe specialităţi şi nu este totul pregătit pentru SARS-COV-2 este absurd. Nu se poate discuta.

Însă într-un spital de boli infecţioase, dacă simptomele sunt uşoare, personalul poate lucra pentru că se îmbracă, îi protejează pe cei din jur, însă asta e greu de acceptat ca obiectiv, ca mod de a lucra, însă în contextul în care n-ai cu cine lucra, gândiţi-vă puţin”, a conchis medicul Emilian Imbri.