Într-un interviu pentru Der Spiegel, Roubini, profetul crizei din 2008, care a anticipat că Trump va pierede alegerile și își va chema susținătorii la arme, spune la ce trebuie să se aștepte America. Economistul american afirmă, printre altele, că platformele de socializare trebuie să fie reglementate mai strict.
„În America vor avea loc mai multe revolte armate, în special ale naționaliștilor albi, chiar dacă pot provoca stânga. Rusia și China vor lansa atacuri cibernetice împotriva SUA și vor răspândi dezinformare. Asta va modela următorii patru ani”, spune Roubini.
Cel mai mult îl îngrijorează însă faptul că Trump ar putea convinge Arabia Saudită să bombardeze instalația nucleară de la Natanz a Iranului. ”Tot ce trebuie să facă este să susțină că Iranul îmbogățește uraniu și atunci un astfel de atac ar fi legitimat și de neoprit de către armata SUA”.
Întrebat de ce ar face Trump asta, când mai are doar câteva zile la Casa Albă, Roubini explicat: „Din patru motive: să se prezinte ca un om puternic susținătorilor săi, să-i îngreuneze viața lui Joe Biden, care favorizează apropierea de Iran și să facă o favoare prietenilor săi din Israel și Arabia Saudită. Trump va avea nevoie de banii lor pentru a-și finanța imperiul media, iar băncile nu-i vor mai acorda împrumuturi”. Un al patrulea motiv, susține el, ar fi legat de o strategie a sa care urma ca, prin mâna lui Pence, să obțină grațierea.
Mai rău ca Obama
Întrebat ce va rămâne din politica economică a lui Trump, care, până la izbucnirea pandemiei, părea că dă rezultate, economistul american afirmă că „recordul său este mai rău decât cel al lui Barack Obama în ceea ce privește piața de capital, piața datoriei și a muncii”. „Biden trebuie să încerce să-i recucerească pe muncitorii albi. Și va face totul pentru a crea locuri de muncă: va lansa programe de infrastructură și va promova ecologizarea economiei. Mă tem că mulți susținători ai lui Trump sunt atât de încăpățânți încât asta nu va ajuta prea mult”.
În opinia lui Roubini, mișcarea de dreapta va lua avânt, iar „republicanii, chiar și cei moderați, îl vor ataca pe Biden oriunde. Acest lucru va duce la mai multă violență și răscoale sociale”.
Roubini nu crede că inflația va reveni în următorii doi ani.”Pe termen scurt, avem nevoie de politici monetare ultra-slabe și programe de stimulare economică. Statul va trebui să își restructureze bugetul, de exemplu prin impozite mai mari pentru cei bogați, pentru companii și pentru bănci. Dar asta ar putea fi în 2023 sau 2024.
Spargerea monopolului Big Tech
Roubini spune că eliminarea lui Trump de pe rețelele de socializare a fost un lucru corect, deoarece e responsabil pentru răscoala de la Capitoliu. Dar, spune economistul, a fost și o acțiune oportunistă a social media. „Facebook aduna venituri din publicitatea politică până de curând, iar acum, la sfârșitul mandatului lui Trump, îl reprimă. La șeful Facebook, Mark Zuckerberg, totul e despre bani. E un tip absolut dezgustător. Twitter și celelalte platforme sunt rele, Facebook este și mai rea.
Der Spiegel a vrut să afle dacă sunt de așteptat reglementări mai dure pentru giganții BigTech. „E clar că Big Tech a devenit prea puternică, dar nu e deloc ușor să gestionezi problema. Legile antimonopol, de exemplu, sunt adaptate furnizorilor clasici de monopol, care dictează prețurile prin puterea lor de venit. Companiile petroliere sau de telecomunicații obișnuiau să fie restrincționate pe această bază. Big Tech este diferit: serviciile lor nu costă nimic, dar exploatează datele utilizatorilor lor. Acestea trebuie să fie reglementate diferit, mai strict. Și din punct de vedere politic, sunt multe de spus împotriva spargerii monopolului lor”. În plus, amintește economistul, China își folosește companiile digitale precum Alibaba sau Tencent pentru războiul cibernetic. „De aceea, SUA nu pot rămâne fără forța digitală. Big Tech ar trebui să devină însă parte a complexului industrial de securitate națională”.