Avertisment crunt pentru România! Suntem foarte aproape de incapacitate de plată
Așadar, analistul economic a subliniat că este îngrijorat pentru viitorul României. Potrivit specialistului, țara noastră este „foarte aproape de incapacitate de plată”.
„Eu sunt îngrijorat şi declar acest lucru de ceva timp. Pentru că au apărut nişte lucruri care trebuie luate în calcul şi, din păcate, nu sunt. Să vorbim despre două lucruri.
Creșterea economică în România. S-a discutat, la un moment dat, că după primul semestru şi la jumătatea celui de-l doilea aveam cea mai mare creştere economică din Europa”, a declarat Mircea Coşea, conform antena3.ro
Analistul spune că autoritățile nu reușesc să alimenteze piața internă cu mărfuri românești
De asemenea, acesta a subliniat că autoritățile nu reușesc să alimenteze piața internă cu mărfuri românești.
„Această creştere economică nu a adus niciun avantaj nici economiei românești, nici cetățeanului român. România pierde această creştere economică, care, de fapt, este bazată pe consum 70% iese din import.
Deci această creştere economică se duce în exteriorul ţării pe două căi. Prima cale este creșterea importantă a datoriei publice care a ajuns la aproape 50% din PIB.
A doua cale este deficitul balanței comerciale. Importăm foarte mult, nu reușim să alimentăm piaţa internă cu mărfuri românești şi asta însemnă că nu importăm doar inflație, ci şi produse care sunt deja compensate în ţările de origine ceea ce reduce competitivitatea economiei românești.
O altă situaţie este legată de viitorul României. Suntem foarte aproape de incapacitate de plată. (…) Această situaţie nu mai poate să continue. La un moment dat nu ne vom mai putea împrumuta, iar lipsa unui program economic coerent pe care ar trebui să-l aibă guvernul pentru relansarea economiei reale va face ca bugetul să nu mai aibă capacitatea de plată a obligațiilor curente”, a mai spus analistul economic.
Florin Cîțu, avertisment privind rata inflației din România
În altă ordine idei, amintim că fostul premier liberal, Florin Cîțu, a afirmat într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook că „doar printr-o minune rata inflației pentru bunurile de consum nu ajunge la 25%”.
La întrebarea dacă mai sunt șanse de a evita o rată a inflației de 25%, acesta a declarat că „preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu … Atenție… 52,3%, în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021. După aceste date, rata inflației pentru bunurile de consum doar printr-o minune nu ajunge la 25%”, a explicat Cîțu.