Profi are OK-ul Concurenței pentru preluarea supermarketurilor Al Comsib

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea celor șase magazine ale societăţii Al Comsib Sibiu de către Profi Rom Food, informează luni autoritatea de concurenţă.

Potrivit Consiliului Concurenţei, având în vedere că activităţile părţilor nu se suprapun la nivelul localităţii Sibiu, efectele operaţiunii de concentrare economică asupra mediului concurenţial nu sunt semnificative, iar operaţiunea nu a condus la crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.
Concentrarea economică analizată are loc, în principal, în domeniul comercializării cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare de consum curent prin magazine de tip supermarket, hypermarket, magazine de tip discount şi alte magazine similare (cum ar fi magazinele de proximitate sau de cartier).
Decizia Consiliului Concurenţei cu privire la această operaţiune va fi publicată pe site-ul autorităţii române de concurenţă, după obţinerea acordului părţilor implicate referitor la datele cu caracter confidenţial.
Rom Food a realizat, în 2011, o cifră de afaceri de 1,041 milioane de lei, în creştere cu 29% faţă de 2010. Reţeaua de magazine Profi a fost cumpărată, în anul 2009, de fondul de investiţii Enterprise Investors, în prezent, actuala structură a managementului pregătind chiar o listare la una dintre bursele de la Bucureşti, Viena sau Varşovia. Reţeaua are, în România 107 magazine, din care cumpără, zilnic, circa 120.000-160.000 de clienţi.