PROFI donează 1,5 mil lei pentru cauze sociale. Clienții magazinelor votează unde merg banii –

Există în România niște oameni inimoși, echipa PROFI care, asemenea eroului din poveste, nu doar că iși sporesc afacerea într-un an cât alții-n șapte, dar se și îngrijesc neîncetat ca celor din jurul lor să le fie un pic mai bine. Fără îndoiala, și acesta este unul dintre secretele creșterii PROFI căci, știi cum se spune: ce semeni, aia culegi.

De nouă ani fără întrerupere, acești oameni susțin diferite cauze sociale, iar campania CSR 2019 continuă tradiția donației de 1.500.000 de lei prin care anual PROFI ajută câte șapte ONG-uri să își ducă mai departe proiectele și să își facă vocea auzită și mai puternic. 

“Noi, la PROFI, simțim că este important să îndreptăm spre comunitățile din jurul magazinelor noastre o parte din ceea ce realizăm. Felul în care această contribuțe poate aduce cât mai mult bine în societate este prin suplimentarea finanțării unor ONG-uri care în timp au dovedit că lucrează cu rezultate lăudabile în comunitățile lor. De aceea, în selecția organizațiilor care să participe la campanie este evaluată cu atenție viziunea fiecăreia dintre ele, atitudinea față de proiectele pe care le desfășoară, felul cum își vede comunitatea și, nu în ultimul rând, lumea în care trăim cu toții”, a declarant Daniel Cîrstea, Directorul general al magazinelor PROFI.

Campania se numește și anul acesta “Te costă 0 lei să ajuți”, iar titlul nu este retoric. El reflectă felul simplu în care oricine se poate implica și ajuta fără a cheltui ceva din buzunarul propriu, ci doar printr-o simplă acțiune după ce a făcut cumpărături în oricare dintre magazinele PROFI din întreaga țară. 

Tot ce are de făcut este ca, în perioada 09 septembrie – 13 octombrie 2019, după ce primește bonul fiscal, să îl scaneze la infochioșcul din acel magazin și să decidă care dintre ONG-urile participante să primească votul său: Asociația Touched România, Fundația Nadia Comăneci, Asociația Eco Stuff, Asociația Monumentum, Fundația Inocenți, Fundația United Way România sau Federația Filantropia.

Campania le susține nu cu vorbe goale, ci finanțându-le din donația de 1.500.000 lei cu sume proporționale cu numărul de voturi pe care le-a acumulat fiecare, indiferent de domeniul pe care îl susține: incluziune, sport, protecția mediului, cultură, apărarea drepturilor copiilor, educație sau sănătate.

Tot atât de important este că prin această campanie PROFI face mai cunoscută povestea acestor organizații venind totodată în sprijinul lor și prin implicarea activă a celor peste un milion de clienți ai săi.

Dacă decizi să ni te alături, ne vedem în magazinele PROFI în perioada 9 septembrie – 13 octombrie, ca să ajutăm împreună proiectele care ne sunt aproape de suflet. Este atât de simplu să ajuți! Te invităm să afli mai multe de pe noua platformă de CSR a PROFI, www.unmainemaibun.ro, lansată pentru a aduce la un loc toate proiectele sociale ale rețelei, pentru a susține inițiativele PROFI în acest sens și pentru a-i informa pe cei care doresc să se implice.