Profi investeşte 18 mil. euro în 45 de noi magazine

Investiţiile în deschiderea de 45 de noi magazine Profi, în 2013, vor fi de circa 18 milioane de euro, a spus, miercuri, Cosmin Călugăr, director de expansiune al companiei Profi Rom Food, într-o conferinţă de specialitate.

„Prin deschiderile programate în 2013 vom crea circa 1.000 de noi locuri de muncă. Noile magazine vor fi atât în format standard, dar vom deschide şi magazine în formate mai mici, City, pentru zonele urbane, cât şi Loco, pentru cele din mediul rural, în comune cu peste 4.000 de locuitori. Primele magazine City vor fi inaugurate în martie, în Bucureşti şi Cluj. Magazinele Loco vor fi deschide începând din luna mai, în Transilvania, şi vor avea suprafeţe de circa 450 de metri pătraţi”, a precizat Cosmin Călugăr.

În prezent, valoarea medie a bonului de casă, în magazinele Profi din Capitală, este de circa 20 de lei, iar fluxul de clienţi este estimat la 1.200 pe zi. Profi a deschis, miercuri, în Capitală, cel de al 150-lea magazin al lanţului, acesta fiind şi prima sa unitate de sine stătător. Cea de a 23-a unitate Profi din Capitală are o suprafaţă de 450 de metri pătraţi şi 24 angajaţi. Pentru acest magazin, Profi Rom Food a investit 300.000 de euro. Profi are în plan să deschidă, în primul trimestru din 2013, 12-13 magazine noi, dintre care câte două în Bucureşti, Bacău şi Constanţa. Produsele româneşti vândute în magazinele Profi vor avea, în continuare, o pondere de peste 90%. În plus, Profi Rom Food va încheia parteneriate cu mici întreprinzători – farmacii, agenţii de turism, marochinării – care să îşi desfăşoare activitate în spaţiile magazinului, informează Agerpres.