Dacă îți dorești să faci un prim pas de la statutul de angajat la cel de angajator și să schimbi în bine viețile celor din comunitatea și echipa ta, Proiectul Partener Profi vine în sprijinul tău.
Sute de magazine operaționale ale rețelei Profi își caută cei mai pricepuți manageri pentru a fi gestionate și pentru a construi împreună o afacere sigură, cu riscuri minime, care să se bucure de succes pe termen lung și care să nu necesite taxe de marketing.
Atingerea succesului în afaceri presupune anumite calități. Ai nevoie de determinare, ambiție, integritate, corectitudine și dorința de a atinge cât mai multe vieți în sens pozitiv. Încrederea și abilitățile de comunicare trebuie să te însoțească de-a lungul întregului drum. Pentru aceia care se regăsesc în descrierea anterioară, cel mai mare lanț de magazine alimentare din România, Profi, oferă oportunitatea unui contract de colaborare prin care se dau în administrare viitorilor parteneri, magazine la cheie, cu toate investițiile deja făcute.
Nu trebuie să te preocupi de costuri care implică amenajarea sau închirierea spațiului și nici de fluxul de numerar pentru aprovizionarea cu marfă.
Vei beneficia de suport deplin din partea departamentelor Profi și de programe de training atât pentru tine, cât și pentru echipa de vânzări pe care ți-o poți construi singur.
Un astfel de Partener Profi este Cristian Câmpan. A renunțat la funcția de director operațional regional la un alt retailer și s-a alăturat programului Partener Profi preluând un magazin din Oradea, care înregistrează deja creșteri financiare.
“ Am transformat pasiunea pe care o am pentru zona de retail în afacere, deși nu credeam la început că e posibil. Recunosc că nu îmi lipseau ideile, dar ele nu sunt de ajuns dacă nu le dai aripi să zboare și dacă nu ai resursele potrivite. Profi mi-a oferit oportunitatea de a administra un magazin, cu o investiție minimă și fără a plăti chirie pentru spațiu. Am avut acces la strategia de marketing și de atragere a clienților și am beneficiat permanent de sistemele și aplicațiile Profi, reușind astfel să îmi depășesc target-ul anual, iar pe lângă comisionul lunar garantat, să mă bucur de bonusurile de final de an. Atât eu, cât și echipa pe care am construit-o cu multă atenție, ne bucurăm de tot suportul și gândim întotdeauna pe termen lung pentru că orice obstacole vom întâlni în calea succesului nostru, avem alături de noi un partener de bază în Profi.” povestește Cristian
Un alt Partener care administrează cu succes un magazin din Focșani, este Andreea Movileanu.
“Din prima clipă în care am descoperit sistemul Partener Profi, nu am stat pe gânduri. Îmi doream propriul business, iar riscul financiar era foarte scăzut în comparație cu decizia de a fi antreprenor pe cont propriu. Mi-am deschis o firmă și am depus o garanție financiară modică, care știam că poate fi recuperată în cazul în care colaborarea înceta. Iată-mă, 1 an mai târziu, cu un magazin, pe care l-am preluat cu mult entuziasm și pe care l-am adus la rezultate mult mai bune, și în punctul de a prelua un al doilea magazin. Am întâmpinat multe provocări, administrarea necesită multă implicare, iar construcția unei echipe a fost de durată. Însă, cu multă răbdare și implicare, am reușit să mă bucur de rezultatele muncii mele și sunt foarte mândră de ce am realizat.” povestește Andreea
Magazinele în sistem Partener Profi au apărut în urmă cu 8 ani și s-au extins rapid, iar în prezent, peste 600 de magazine Profi folosesc acest program.
Profi este rețeaua de retail cu peste 1500 de magazine, amplasate în aproape 500 de localități din toate județele și municipiul București.
Dacă vrei sa afli mai multe informații despre parteneriatul PROFI, trimite CV-ul tău pe adresa: vreaumagazin@profi.ro
Articol publicat la initiativa Profi