Profilul românului îndatorat: bărbat, 44 de ani, în zodia Leului, cu datorii de aproape 7.000 de lei

În 2013, valoarea medie a creanţelor din portofoliul Kruk, în ceea ce priveşte persoanele fizice, s-a ridicat la aproape 7.000 de lei, iar vârsta medie a debitorilor a fost de 44 de ani şi peste jumătate dintre ei (61%) sunt bărbaţi, reiese dintr-un studiu al companiei de recuperare creanţe, Kruk România.

Anul trecut, valoarea medie a creanţelor din portofoliul Kruk ale persoanelor fizice a fost de 6.911 lei. Cea mai mare medie a creanţelor pe care o avut-o o persoană în 2013 a fost de peste 8.000 de lei în cazul oamenilor cu vârsta cuprinsă între 41 şi 50 de ani, şi de peste 7.900 în cazul persoanelor cu vârstele cuprinse între 31 şi 40 de ani.

Cea mai mare creanţă administrată de Kruk a fost de peste 1,2 milioane de lei şi a aparţinut unui debitor cu o vârstă cuprinsă între 41 şi 50 de ani.

Numărul creanţelor,administrate de Kruk în 2013, a fost 845.000 de cazuri în valoare de 6,2 miliarde de lei, din care 96% au fost reprezentate de persoane fizice. Anul trecut, compania a administrat 814.000 creanţe venite din partea persoanelor fizice. Cele mai multe cazuri au fost reprezentate de persoane cu vârstele cuprinse între 31 şi 40 de ani (255.000 de situaţii). Cele mai puţine creanţe au venit din partea persoanelor fizice care au sub 20 de ani (1.930), urmate de persoanele care au peste 70 de ani (36.218), împreună totalizând 4% din numărul total de cazuri.

Kruk România a administrat creanţe ale persoanelor fizice în valoare de 5,6 miliarde de lei. Persoanele fizice care au avut între 31 şi 40 de ani au avut creanţe în valoare de 1.978 de milioane de lei (35% din suma totală), urmate de persoanele care au vârste cuprinse între 41 şi 50 de ani, cu 1.675 milioane de lei.

La polul opus sunt tinerii sub 20 de ani şi bătrânii de peste 70 de ani, adunând împreună datorii în valoare de 40 de milioane de lei. Vârsta medie a persoanelor care au creanţe administrate de Kruk în 2013 a fost de 44 de ani.

Aproximativ 56% din numărul total de persoane fizice cu creanţe au vârsta între 31 şi 50 de ani. 

Potrivit studiului Kruk, persoanelor din zodia Leului (8,95%) au cele mai multe datorii, fiind urmate de nativii din zodia Racului (8,87%), şi de cei din zodia Balanţei (8,87%).