Profit de 3,5 ori mai mic la Transelectrica

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a încheiat anul 2012 cu un profit înainte de impozitare de 42,534 milioane lei, de 3,5 ori mai mic faţă de cel din 2011, conform informaţiilor financiare preliminare remise vineri Bursei de Valori Bucureşti.

‘Un profit net preliminar de peste 40 milioane lei, în uşoară creştere faţă de profitul bugetat, în condiţiile unui volum de energie electrică transportată în scădere cu 3,8% (de la 56,056 milioane MWh în anul 2011 la 53,935 milioane MWh în anul 2012) şi a tarifelor menţinute neschimbate comparativ cu anul 2011, indică faptul că Transelectrica a încheiat anul financiar 2012 cu rezultate satisfăcătoare’, se menţionează în comunicatul remis BVB.
Rezultatul exerciţiului financiar 2012, după impozitul pe profit, este de 27,034 milioane lei, faţă de 113,899 milioane lei în 2011.
Veniturile obţinute din serviciile de bază furnizate de companie (activităţile care permit profit: serviciile de transport şi serviciile de sistem tehnologice) au înregistrat o diminuare de numai 2,7% faţă de anul anterior, în timp ce veniturile obţinute din celelalte activităţi, (servicii de sistem tehnologice, administrare piaţă şi piaţa de echilibrare) au înregistrat o diminuare accentuată, de peste 20%.
Veniturile totale s-au ridicat la 3,131 miliarde lei, din care veniturile din serviciul de transport au reprezentat 1,11 miliarde lei, cele din servicii de sistem – 784,145 milioane lei, iar veniturile din piaţa de echilibrare – 1,189 miliarde lei.
Cheltuielile din exploatare au scăzut de la 2,949 miliarde lei în 2011, 2,63 miliarde lei anul trecut, în timp ce deprecierea monedei naţionale a determinat o pierdere financiară de 39 milioane lei.
La 31 decembrie 2012, Transelectrica avea datorii de 2,398 miliarde lei, din care datorii curente – 877,779 milioane lei.
Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport.
Acţionarii Transelectrica sunt Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – 58,6882% din acţiuni, Fondul Proprietatea – 13,4990% şi alţi acţionari – 27,8127%28.
Sursa: Agerpres