Profit de avarie la transportatorii de energie

Societățile de stat din sectorul de utilități listate nu au reușit să își mențină câștigurile din primul semestru la nivelul anului trecut, scăderile fiind majore mai ales în cazul Transelectrica

Una dintre cele mai importante companii listate la Bursa de Valori București (BVB), Azomureș Târgu-Mureș, va părăsi ringul bursier. CNVM a aprobat decizia de delistare a AZO, cerută de acționarul majoritar, Ameropa Holding, care controlează 97,4% dintre acțiuni după finalizarea ofertei publice de cumpărare, prin care a obținut peste 20% din titlurile producătorului de îngrășăminte.
Delistarea este regretabilă, Azomureș fiind una dintre puținele companii listate care au evoluat bine, neresimţind acut criza, și au adus câștiguri importante celor care au „pariat“ pe ele. Și este cu atât mai regretabilă cu cât perioada actuală a pieței se caracterizează prin lipsă de lichiditate și un trend mai degrabă negativ.
Rămânem cu baza în câteva so­cietăți financiare și în companiile din energie-utilități, titluri care reprezintă crema pieței de capital autohtone. Și cu acțiunile de pe piața alternativă, unde intermediarii de la Tradeville continuă să aducă nume mari, precum BMW și Deutsche Bank.
Cheltuieli în creștere, venituri la fel
Transgaz Mediaș, transportatorul de gaze naturale de la care este așteptată o ofertă publică secundară, prin care un pachet de 15% dintre acțiuni să treacă din proprietatea statului în cea privată, a înregistrat, în primele șase luni, un profit net de 210 milioane lei, în scădere cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri a urcat cu 0,8%, până la 718,2 milioane lei, veniturile totale consemnând o creștere de 0,4%, până la 767 milioane lei.
Cheltuielile companiei au avansat însă cu 10,5%, pe fondul creșterii costurilor de exploatare cu 13%. De altfel, avansul ușor al veniturilor s-a bazat pe majorarea încasărilor din serviciile de tranzit internațional și pe cea a veniturilor financiare din dobânzi, alături de un curs mediu de schimb mai mare decât anul trecut.
Câștiguri mici la Transelectrica
Transelectrica a publicat rezultate mult mai slabe anul acesta comparativ cu 2011, mai slabe și decât cele ale Transgaz. Profitul net s-a situat la 22,6 milioane lei, de aproape opt ori mai mic decât cel din primul semestru al anului trecut. Cifra este și mai surprinzătoare, în condițiile în care profitul net din primul trimestru a fost de 43,6 milioane lei. 
De altfel, numai din activitatea financiară societatea a pierdut 37 milioane lei în primul semestru, care a diminuat semnificativ profitul operațional, de 70 milioane lei. „Acest rezultat a fost determinat, în principal, de diminuarea cantității de energie electrică consumată în sistemul energetic național, ceea ce a condus la scăderea tuturor categoriilor de venit care se determină în funcție de aceasta“, se arată în raportul semestrial al companiei. Veniturile totale ale Transelectrica au crescut cu circa 3%, până la 1,49 miliarde lei, însă cheltuielile au avansat cu 18,8%, până la 1,46 miliarde lei.
Un aspect pozitiv în prima parte a anului este reducerea la jumătate a datoriilor cu scadența de până la un an de la 1,39 miliarde lei, la sfârșitul anului trecut, până la 667 milioane lei. Însă problema rezultatelor slabe rămâne, fiind vorba de o companie cu monopol de piață, respectiv transportul de energie electrică. Nu vorbim de necesitatea unor profituri foarte mari și obținute în dauna consumatorilor, ci de faptul că Transelectrica are nevoie de sume foarte mari pentru investiții, sume care trebuie obținute prin profit.
Mai mult, diferența dintre rezultatele Transelectrica și cele ale operatorilor privați de transport (care duc energia până la consumatorul final) este foarte mare. Enel Distribuție Banat, spre exemplu, a obținut, anul trecut, un profit net de 220 milioane lei, la o cifră de afaceri de 585 milioane lei. Nu comparăm rezultatele pentru a condamna operatorii privați (care, la rândul lor, au nevoie de bani pentru investiții în infrastructura proprie de distribuție), ci pentru a arăta că se poate realiza profit din respectiva afacere. De altfel, prețul final al energiei este reglementat de ANRE, iar profiturile nu sunt obținute prin forțarea poziției de monopol. Cu toate acestea, companiile de stat au probleme. Cel mai probabil, manageriale.


22,6
milioane lei
este profitul net al Transelectrica în primul semestru, de opt ori mai mic decât cel înregistrat în primele șase luni ale anului trecut