În primul semestru din 2012, veniturile totale ale băncii au fost de 591 milioane lei (134,6 milioane euro), în coborâre uşoară faţă de primele şase luni din 2011, cu 1,7%. Nivelul veniturilor a rămas confortabil, în ciuda impactului negativ al scăderii marjelor (pe fondul reducerii dobânzilor indicative la lei şi valută), al costurilor mari cu depozitele, al volumelor mai mari de depozite atrase de la clientelă şi al costurilor de finanţare mai ridicate.

Totodată, cheltuielile operaţionale din primul semestru au crescut cu 4% faţă de perioada similară din 2012, până la 312,7 milioane lei (71,2 milioane euro). Astfel, profitul operaţional a scăzut cu circa 7,4%, până la 278,3 milioane lei.

Provizioanele pentru credite au avut o evoluţie favorabilă, scăzând cu 5% în aceeaşi perioadă de timp.
Chiar dacă profitul operaţional a scăzut doar cu 7,4%, iar provizioanele legate de credite s-au redus şi ele cu 5%, profitul brut din primul semestru a coborât cu o viteză mare, de 18%, până la 89 milioane lei, întrucât banca a avut cheltuieli în creştere consistentă cu provizioanele altele decât cele pentru credite.
Rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii (ROE) a fost de aproape 6%, rămânând la un nivel solid în ciuda condiţiilor adverse din piaţă, în timp ce raportul între costuri şi venituri s-a plasat la 52,9%.

Activele se menţin, graţie creşterii solide pe creditare

Activele băncii au atins 22,7 miliarde lei (5,1 miliarde euro) la finalul lui iunie 2012, în creştere cu 10,8% faţă de 30 iunie 2011 şi în uşoară coborâre (-0,7%) faţă de începutul lui 2012.

La jumătatea acestui an, valoarea creditelor din bilanţ a fost de 17,1 miliarde lei (19,3 miliarde lei incluzând împrumuturile externalizate), crescând cu 18,4% faţă de 30 iunie 2011 şi cu 7,2% faţă de începutul lui 2012.

Astfel, portofoliul de credite al UniCredit Ţiriac Bank a avansat de patru ori mai repede decât cel al întregului sistem bancar în primele şase luni din an, pe fondul majorării cu 28% a portofoliului de împrumuturi pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cu 16% a creditelor acordate companiilor de talie medie.

Depozitele cresc puternic, costul riscului scade

De asemenea, banca a reuşit să îşi crească puternic baza de depozite, nivelul acestora avansând cu aproape 30%, până la 11,7 miliarde lei (2,63 miliarde euro).

În ciuda situaţiei economice dificile, calitatea activelor a rămas stabilă, iar costul anualizat al riscului a coborât de la 1,95% cu un an în urmă la 1,62% în primul trimestru din 2012.
Strategia băncii de trecere graduală către afacerile în lei s-a dovedit câştigătoare.

"În contextul ultimelor şase luni, piaţa bancară a fost afectată de o volatilitate ridicată, alimentată de turbulenţele interne şi de incertitudinile privind perspectivele economice globale. Cu toate acestea, performanţele băncii au fost susţinute de modelul de business bazat pe creşteri echilibrate şi de trecerea graduală către lei în structura portofoliului nostru, precum şi prin atragerea activă de depozite, asociată cu o bună retenţie a celor deja existente în portofoliu, rămânând competitivi în acest timp din punctul de vedere al randamentelor oferite. Ne-am îmbunătăţit poziţia de piaţă atât pe zona de creditare, cât şi de atragere de resurse, în ciuda diminuării cererii. Am fost foarte atenţi la păstrarea eficienţei, reuşind astfel să avem o evoluţie stabilă, cu un nivel bun al lichidităţii şi cu o marjă sănătoasă de capital. În ciuda evoluţiei externe negative, Fitch Ratings a reconfirmat calificativul băncii, la nivelul BBB+”, a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank.