Vânzările au crescut şi ele cu 16%, la 22,523 miliarde lei, de la 19,435 miliarde lei în 2017.
Anul trecut a avut loc o schimbare importantă în managementul Petrom, după ce Mariana Gheorghe a părăsit conducerea companiei după 12 ani. Funcţia de CEO este acum exercitată de Christina Verchere.
„În T4/18, am beneficiat de cererea crescută pentru electricitate şi carburanţi, precum şi de preţurile mai mari ale mărfurilor comparativ cu trimestrul 4 din 2017, în timp ce marjele de rafinare au continuat să aibă o tendinţă descendentă în T4/18. La nivelul anului 2018, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale s-a situat la valoarea de 4,8 miliarde lei, segmentul Upstream contribuind cu circa două treimi”, arată raportul.
Segmentul Upstream a beneficiat de preţuri realizate mai bune, precum şi de nivelul mai scăzut al costurilor de producţie, cheltuielilor cu amortizarea şi al celor de explorare, ceea ce a contrabalansat efectul scăderii producţiei.
„Rezultatul Downstream Oil reflectă performanţa solidă a activităţii de vânzări, care a compensat parţial impactul reviziei rafinăriei din T2/18 şi marja de rafinare mai scăzută. Rezultatul Downstream Gas s-a îmbunătăţit, susţinut de disponibilitatea crescută a centralei electrice de la Brazi şi de numărul mai mare de clienţi finali. Toate aceste evoluţii au condus la un flux de trezorerie din activităţi de exploatare de 7,4 miliarde lei în 2018, cu 24% peste nivelul anului precedent.
Pe parcursul anului, a crescut investiţiile la 4,3 miliarde lei, preponderent în Upstream. „Am forat 110 sonde, am efectuat circa 1.000 de reparatii capitale la sonde si, in urma unei campanii offshore de succes, am pus în producţie sonda din portofoliul nostru care furnizează cele mai mari volume de ţiţei la acest moment. Conform planificării, am investit şi în proiecte importante din Dowsntream: revizia rafinăriei Petrobrazi, proiectul de poli-combustibili si modernizarea depozitelor de carburanti. Am platit dividende in valoare de 1,1 mld lei; fluxul de trezorerie extins după plata dividendelor a fost de 2 miliarde lei”, arată bilanţul.
Numărul de angajaţi a scăzut cu 4%, la finalul anului trecut, la 13.201.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 9,9985%, iar 18,35% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției cu amănuntul de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârșitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.