Veniturile operaționale ale băncii s-au ridicat la 1,1 miliarde lei, în creștere cu 17%, iar rezultatul operațional a fost cu 35% mai mare, ajungând până la 581 milioane lei. Principalele probleme ale băncii au venit tot din zona împrumuturilor neperformante, costul net al riscului de credit ajungând până la 474 milioane lei față de 358 milioane lei în primele trei trimestre ale anului trecut. Creditele neperformante cu restanțe mai mari de 90 de zile reprezeintă 6,92% din totalul creditelor.
Activele bilanțiere ale băncii au crescut cu 4%, ajungând până la 20,2 miliarde lei, soldul portofoliului de credite fiind cu 8% mai mare decât anul trecut, cu o valoare de 13,17 miliarde lei. Ponderea creditelor pentru companii din total credite se ridică la 59,48%, restul de 40,52% fiind acordate persoanelor fizice, iar împrumuturile acordate în lei reprezintă 62% din total.
Soldul provizioanelor din activitatea de creditare a ajuns până la 1,23 miliarde lei, în creștere cu 64% față primele nouăpluni ale anului trecut când erau de 752 milioane lei. Banca Transilvania are în prezent 1,375 milioane clienți activi, 1,8 milioane carduri valide și o rețea de peste 800 ATMuri. Banca a ajuns și la 530 de sedii după deschiderea a 15 sucursale noi în 2010.
Profit în creștere cu 44% pentru Banca Transilvania
27 octombrie 2010, 18:32
Ultima modificare în 27 octombrie 2010, 21:32
Banca Transilvania a înregistrat, în primele nouă luni, un profit net de 69,7 milioane lei, în creștere cu 44% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Etichete: Banca Transilvania
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cine va fi urmaşul lui Warren Buffett
- Commerzbank interzice angajaţilor accesul la Facebook
- În această iarnă, cantitatea de gaze extrasă din producţia internă va fi de 5,7 miliarde mc
- Eurostat: În august, comenzile în industria românească au crescut cu 2%
- Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale IAR Ghimbav de către Eurocopter
- Ce mai spune lumea în târgurile virtuale: «LOL», «BRB» şi «OMG!»
- GDF Suez vrea să achiziţioneze integral compania poloneză Enea
- UniCredit ar putea vinde Banca Agricola Commerciale pentru 100 milioane de euro
- Activia aduce vânzări peste aşteptări pentru Danone
- Investiţie chinezească de 350 de milioane de euro în Dej