Agricover, unul dintre principalii jucători din domeniu agricol, a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane lei pentru operațiunile de agribusiness, potrivit datelor remise de companie. Acest rezultat reprezintă o îmbunătățire cu peste 13 milioane lei a performanței primelor 6 luni, încheiate anul trecut cu un profit net negativ de 11,4 milioane lei.
La nivelul grupului, cifra de afaceri a ajuns la 403 milioane de lei în luna iunie, față de 400 de milioane de lei în iunie 2015. Distribuția de inputuri, comerțul cu cereale, serviciile de însilozare și valorificarea de lapte au adus la sfârșitul primului semestru al anului 2016 un profit net de 3,64 milioane lei, față de pierderea de 10.70 milioane lei înregistrată la finalul primelor 6 luni ale anului trecut. Cifra de afaceri pentru linile de business mature s-a ridicat la 325 de milioane de lei în primul semestru din acest an.
„După o perioadă de creștere semnificativă a business-ului în volum, produse și număr de clienți, trecem acum printr-o etapă de simplificare a proceselor și operațiunilor, având ca scop consolidarea și eficientizarea afacerii”, a declarat Daniel Florescu, Director General Agribusiness.
Liniile de business tinere ale grupului ce reunesc activitățile de procesare a cărnii de porc și valorificare de legume-fructe, au adus un rulaj de 78 de milioane de lei și o pierdere de 1,96 de milioane de lei.
Activitatea de procesare a cărnii de porc, începută în iulie 2015, este cea mai tânără linie de business a grupului. Rezultatele financiare din primul semestru al anului 2016 sunt conform estimărilor companiei, în ciuda fluctuației de 80% a prețului materiei prime, respectiv a porcului viu. Eforturile Agricover au vizat selecția fermelor partenere românești, diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea pieței de desfacere prin listarea produselor în marile rețele de retail și parteneriatul cu industria procesatoare.
În primul semestru al anului 2016 abatorul a procesat 102.000 capete de porci, reprezentând 80% din capacitatea unui schimb. Pentru a doua parte a anului, compania își propune să opereze la întreaga capacitate de procesare a unui schimb și să îmbunătățească procesele de producție și logistică astfel încât abatorul să devină cea mai eficientă unitate de acest tip din România. În același timp, Agricover vrea să asigure piață de desfacere constantă pentru fermierii parteneri și trasabilitatea produselor procesate de la ferma de proveniență până la raft.
Grupul Agricover are peste 850 angajați și un număr de peste 4.500 clienți fermieri la nivel național.