Profitul net al grupului american Pfizer, cel mai mare producător de medicamente din lume, a crescut anul trecut cu 7%, la 8,6 miliarde de dolari, iar veniturile au urcat cu 4%, la 50 de miliarde de dolari.
Câştigul de anul trecut a fost afectat, printre altele, de cursurile de schimb valutar nefavorabile, se arată în raportul financiar al Pfizer pentru 2009.
În ultimul trimestru din 2009 profitul a urcat cu 188%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, la 767 de milioane de dolari. Totodată, veniturile au avansat cu 34%, la 16,5 miliarde de dolari.
Wyeth a adus un plus pentru Pfizer
Raportul subliniază că rezultatele financiare de anul trecut şi cele aferente ultimului trimestru includ performanţele operaţiunilor companiei Wyeth, achiziţionată în octombrie 2009.
„Pe parcursul ultimului trimestru din 2009 am încheiat achiziţia Wyeth şi imediat după aceea a urmat integrarea operaţiunilor noii achiziţii, ceea ce a dus la tranformarea companiei”, a delarat directorul executiv al Pfizer, Jeff Kindler.
Pentru 2010, Pfizer estimează venituri de 67-69 miliarde de dolari. În 2012, veniturile ar urma să se plaseze la 66-68 de miliarde de dolari.
SURSA: Mediafax