Companie aeriană low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că în anul fiscal care s-a încheiat pe 31 martie 2015 profitul său net a crescut cu 67%, adăugând că se aşteaptă ca tendinţa de creştere să continue şi în acest an pe măsură ce îşi extinde capacităţile, potrivit Reuters.
În cele 12 luni care s-au încheiat la 31 martie 2015, profitul net al Wizz Air a fost de 146 de milioane de euro, comparativ cu 87 de milioane de euro în exerciţiul precedent. Compania a precizat că creşterea profitului a fost susţinută de extinderea reţelei şi capacităţii în Europa Centrală şi de Est cumulată cu reducerea costurilor.
De asemenea, veniturile au crescut cu 21% până la 1,227 miliarde de de euro, în timp ce numărul pasagerilor transportaţi a înregistrat un plus cu 18%, până la 16,5 milioane de pasageri, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres.
Pentru exerciţiul financiar 2016, Wizz Air se aşteaptă la o creştere a capacităţii cu aproximativ 17% precum şi la un profit după taxe situat între 165 şi 175 de milioane de euro. Wizz Air a precizat că nu se aşteaptă să profite de pe urma scăderii preţului petrolului deoarece preţurile mai mici la combustibili înseamnă reducerea preţului biletelor la călătoriile cu avionul.
Fondată în anul 2004, Wizz Air operează o flotă de 59 de aeronave Airbus A320 de la 22 baze aeriene, pe 380 de rute care asigură legătura între 112 destinaţii din 38 de ţări. Compania Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.