Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) a înregistrat, în prima jumătate a anului în curs, o scădere a traficului de pasageri cu 14%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În primele şase luni din 2009, Aeroportul Henri Coandă a raportat un număr de 2.016.199 pasageri, din care 1.779.128 au călătorit spre destinaţii internaţionale, iar 237.071 spre destinaţii interne.
Cu toate acestea, numărul de aterizări şi decolări a crescut cu 1,5%, la 35.054 mişcări, faţă de primul semestru din 2008.
Profit mai mic cu 13%
Afacerile Aeroportului Otopeni au stagnat, în prima jumătate a anului în curs, la 135,3 milioane lei. Profitul însă a scăzut cu 13%, la 32,3 milioane de lei.
„În decursul primelor şase luni, principalele lucrări de investiţii efectuate au avut în vedere continuarea lucrărilor aferente fazei a III-a din cadrul obiectivului Dezvoltare şi Modernizare, acestea vizând realizarea unei parcări auto, extinderea sălii de îmbarcare şi extinderea zonei check-in”, au anunţar reprezentanţii Aeroportului.
Alte investiţii au vizat finalizarea reparaţiilor curente la pista numărul 2, optimizarea sistemului de control de securitate 100% al bagajelor de cală, modernizarea reţelei de alimentare cu apă, amenajarea unor parcări auto, realizarea unui sistem de irigaţie şi realizarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea staţiei de distribuţie energie electrică.