Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 14%, la 285,57 milioane de euro, în timp ce venitul net din taxe şi comisioane a înregistrat un declin de 0,8%, la 118,8 milioane de euro.
Rezultatul operaţional s-a situat la 221,3 milioane de euro în perioada ianuarie-septembrie 2016, în scădere cu 15,9% faţă de perioada similară a anului trecut.
BCR a raportat un câştig de 24,3 milioane de euro din vânzarea acţiunilor la VISA Europe.
Venitul operaţional au scăzut cu 8,2% în primele nouă luni din 2016, la 470,2 milioane de euro.
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare din estul Uniunii Europene, cu aproximativ 46.600 de angajaţi, care deservesc 15,8 milioane de clienţi în 2.700 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia. Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de peste 16 miliarde de euro. Agerpres