Profitul BVB a crescut cu 18% în primele luni ale anului 2020

Bursa de Valori București

SURSA FOTO: Dreamstime

Grupul Bursa de Valori București a trimis un comunicat de presă prin care informează că în primele luni ale anului profitul a crescut cu 18 procente.

Grupul Bursa de Valori Bucureşti a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net consolidat de 7,91 milioane lei, în creştere cu 18%, faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 6,69 milioane lei.

Conform unui comunicat al grupului, profitul net a fost generat de segmentul tranzacţionare, iar profitul atribuibil acţionarilor societăţii mamă a fost de 7,94 milioane lei, comparativ cu 6,69 milioane lei în 2019.

Profitul individual al BVB s-a majorat

Profitul net al BVB individual s-a majorat în primele nouă luni cu 29%, de la 6,82 milioane lei la 8,76 milioane lei, cu o marjă netă de 43%, iar profitul net al Depozitarului Central (DC) individual a scăzut cu 28%, de la 1,41 milioane lei la 1,02 milioane lei, cu o marjă netă de 9%.

Totodată, profitul net consolidat al Grupului BVB în trimestrul al treilea a crescut cu 30% sau 0,85 milioane lei, de la 2,82 milioane lei la 3,67 milioane lei, influenţat de avansul profitului operaţional, cu un nivel superior scăderii profitului financiar.

Valoarea totală a tranzacţiilor pe toate pieţele, inclusiv ofertele, pentru primele nouă luni din 2020, a crescut cu 56%, de la 8,12 miliarde lei la 12,69 miliarde lei, în special ca urmare a creşterii valorii ofertelor publice secundare tranzacţionate pe piaţa
principală de acţiuni dar şi a listării titlurilor de stat pentru investitorii de retail în cadrul pieţei instrumentelor cu venit fix,

În schimb, valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa reglementată de acţiuni, excluzând ofertele, a crescut cu 13% faţă de perioada similară din 2019, la 8,46 miliarde lei, comparativ cu primele nouă luni din 2019 – 7,46 miliarde lei – creştere influenţată pozitiv şi de tranzacţiile de tip „deals” în valoare de 790 milioane lei realizate în luna septembrie 2020. Tranzacţiile cu acţiuni, excluzând ofertele publice iniţiale şi secundare, reprezintă 67% din total valori tranzacţionate în primele nouă luni, respectiv 92% în perioada similară din 2019.

Potrivit raportului, veniturile operaţionale consolidate ale Grupului BVB în primele nouă luni au fost de 31,63 milioane lei, mai mari cu 20%, creştere influenţată de toate segmentele de activitate ale Grupului.

Veniturile BVB au crescut cu 30 de procente

Veniturile din tranzacţionare BVB individual au crescut cu 30%, la 20,31 milioane lei, în principal ca urmare a avansului veniturilor aferente tranzacţionării pe piaţa principală acţiuni atât tranzacţii regular cât şi oferte. Veniturile DC individual au crescut cu 8%, la 11,85 milioane lei, ca urmare a creşterii veniturilor din menţinerea calităţii de custode în sistemul DC, a veniturilor din decontare şi a veniturilor aferente segmentului registru.

Cheltuielile operaţionale consolidate au crescut cu 9% în primele nouă luni, la 24,44 milioane lei în principal ca urmare a avansului cheltuielilor de personal cu 1,28 milioane lei şi a cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi cu 0,68 milioane lei.

Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale BVB individual au rămas constante în primele nouă luni, în jurul a 12 milioane lei, reducerea altor cheltuieli operaţionale acoperind avansul cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi, în timp ce cheltuielile operaţionale ale DC individual au crescut cu +10%, la 11 milioane lei, influenţate în principal de creşterea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli operaţionale, împreună generând un avans de 0,86 milioane de lei.

Profitul operaţional consolidat al Grupului BVB a crescut cu 79%, la 7,19 milioane lei ca urmare a avansului veniturilor operaţionale cu 20%, în timp ce avansul cheltuielilor operaţionale a fost de 9%.