Profitul gigantului spaniol Inditex, care deține brandul Zara, a crescut în primele nouă luni ale anului, a transmis compania. Creșterea se datorează unor vânzări mai mari, dar și majorării prețurilor în această perioadă.
Gigantul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, a raportat miercuri o creştere de 24% a profitului net în primele nouă luni, până la 3,1 miliarde de euro, graţie unor vânzări mai mari dar şi majorării preţurilor.
Creștere importantă pentru vânzările online
Cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume a precizat că în perioada februarie-octombrie a acestui an, vânzările sale online au înregistrat o creştere de 19% comparativ cu perioada similară a anului trecut, un ritm care depăşeşte estimările analiştilor. În plus, începând din primăvară, Inditex a majorat preţurile cu cel puţin 5% ca măsură preventivă faţă de presiunile inflaţioniste de pe mai multe pieţe.
În aceste condiţii, veniturile generate de Inditex în perioada februarie-octombrie au crescut cu aproape o cincime în ritm anual până la 23,1 miliarde de euro, iar profitul operaţional (EBITA) a crescut şi el cu o cincime până la 6,5 miliarde de euro.
„În contextul actual dificil, aceste rezultate reflectă în mod clar soliditatea modelului nostru unic de business”, a declarat directorul general de la Inditex, Óscar García Maceiras, potrivit Reuters.
Vânzările au crescut cu 11% în al treilea trimestru, un ritm mai lent decât în lunile anterioare, reflectând un mediu de consum mai slab. Vânzările companiei în al doilea trimestru au crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Vânzările au crescut cu 12% în noiembrie față de anul trecut
Gigantul modei a declarat că vânzările sale între începutul lunii noiembrie și 8 decembrie au crescut cu 12% față de anul trecut. Vânzările au fost pozitive în toate zonele geografice, a adăugat compania.
Analiștii se așteaptă ca firma să se confrunte cu mai multe creșteri de costuri în următoarele luni, inclusiv cu presiuni din partea angajaților pentru salarii mai mari.
Aproximativ 1.000 de vânzători care lucrează la Zara și la celelalte mărci de modă deținute de Inditex au intrat în grevă în timpul perioadei de Black Friday în La Coruna, orașul de origine al companiei din nordul Spaniei, pentru a cere salarii mai bune, în timp ce alții au protestat la Madrid cu o zi înainte.
„Grevele care au fost raportate în Spania în magazinele Inditex sugerează că există o presiune în continuare în creștere asupra salariilor”, a declarat Adam Cocharne, analist la Deutsche Bank.
Acești muncitori intenționează să facă din nou grevă cu o zi înainte de Crăciun și la începutul lunii ianuarie, după ce au respins creșterea salarială oferită de Inditex până în 2024. Două sindicate locale importante au fost de acord cu noua propunere salarială.
Pe lângă Zara, Inditex deţine şi lanţurile de magazine Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius şi Oysho.