Potrivit declarațiilor cofondatorului Cristian Onețiu, care poate fi urmărit în emisiunea „Imperiul Leilor”, de la ProTV în calitate de investitor, această creștere reprezintă aproximativ 3 milioane de lei, iar cifra de afaceri a companiei se ridică la 40 de milioane de lei. Numărul distribuitorilor direcți a crescut în ritmul constant al ultimilor ani, cu 12%, ajungând în prezent la 40.000 de oameni care sunt mai mult decât angajați, sunt ambasadori de brand.
Chiar dacă Life Care are o acoperire globală, România rămâne principala piață pe care activează compania, cu 60% dintre produsele vândute. Ungaria este următoarea, cu 20%, iar alte 25 de țări din Uniunea Europeană cumulează 10%. Turcia, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite sunt teritorii mai noi în care Life Care și-a deschis porțile și unde așteaptă o dublare a cifrei de afaceri în următorii 5 ani. Profilul clienților este majoritar feminin, 82%, în timp ce bărbații reprezintă 18%. Principala grupă de vârstă a clienților este reprezentată de intervalul 40 – 60 de ani (46%), urmată de cea cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani (31%). 17% dintre clienții Life Care au peste 60 de ani, în timp ce 6% au mai puțin de 25 de ani.
Investițiile au un rol crucial
Ca în orice business prosper, investițiile au jucat un rol crucial în 2019, ridicându-se la peste 300.000 de euro. „Investițiile au fost făcute pentru deschiderea de noi teritorii si in creșterea business-ului online, de la tot ce înseamnă platformă operațională de vânzare la distanță – site de vânzări și platformă de învățare în șapte limbi, operațiuni – până la instrumentele de business pentru persoanele care fac o afacere împreună cu noi, adică cei care prezintă potențialilor consumatori gama de beneficii ale produselor”, precizează Cristian Onețiu. Cele mai mari provocări ale business-ului în anul anterior au ținut tot de platforma online, după cum afirmă Onețiu. „Am construit pentru consumatorii și distribuitorii noștri un mediu mai prietenos de a comanda produse sau de a face business folosind instrumente online. Am și crescut echipa din office și depozit”.
Creșterea accelerată a business-ului în online reprezintă obiectivul-cheie al anului 2020 pentru companie. „Vom fi atenți să răspundem provocărilor legate de modificarea obiceiurilor de cumpărare ale consumatorilor noștri! Sunt foarte fericit că oamenii sunt tot mai atenți la stilul de viață sănătos și activ. Vedem tot mai mult cum produsele noastre BIO fac parte astăzi din conversațiile oamenilor asumați, conștienți și educați”, declară Cristian Onețiu.