Profitul net al Danone a crescut cu 3,7% anul trecut, la 1,36 de miliarde de euro, deşi vânzările s-au diminuat cu 1,6%, la aproape 15 miliarde de euro, iar grupul francez anticipează că mediul de afaceri va rămâne problematic în 2010.
Vânzările au crescut, în volum, cu 5,2%, se arată în raportul financiar pentru 2009 al Danone. Excluzând variaţiile cursurilor de schimb valutar, veniturile din vânzări au avansat anul trecut cu 3,2%.
„Anul 2009 marchează sfârşitul a numeroase ajustări implementate în ultimele 18-24 de luni, pentru a consolida modelul de afaceri şi a ne adapta noului mediu. Condiţiile de afaceri vor rămâne problematice în 2010 în multe aspecte, însă Danone este pregătit să profite de multele oportunităţi existente pe piaţa de profil”, se arată în raport.
Creştere în volum în Europa
În Europa, vânzările au scăzut anul trecut cu 0,3% în valoare, în termeni comparabili, la 8,9 miliarde de euro, însă au crescut cu 2,2% în volum.
Danone se aşteaptă ca în 2010 să se confrunte cu dificultăţi în ceea ce priveşte cererea în economiile vestice, deprecierea valutelor din statele emergente şi scumpirea materiilor prime. În aceste condiţii, grupul estimează că vânzările vor creşte în acest an cu 5%, în termeni comparabili.
Grupul francez este prezent şi pe piaţa românească, prin Danone România, care deţine o fabrică de produse lactate la Bucureşti.
SURSA: Mediafax