Profitul France Telecom (FT), cea mai mare companie de telefonie din Franţa, a scăzut semnificativ anul trecut, din cauza deprecierilor de 1,84 miliarde de euro la diviziile din România, Polonia şi Egipt.
Profitul net în 2012 a scăzut la 820 milioane de euro, din cauza deprecierilor de active, faţă de un câştig de 3,9 miliarde de euro în 2011, iar vânzările au înregistrat un declin de 3,9%, la 43,5 miliarde de euro.
"Ne-am confruntat cu intensificarea riscurilor în unele zone în care activăm, astfel încât am înregistrat deprecieri pentru a îndeplini reglementările contabile. Suntem mai puţin optimişti privind sfârşitul războiului preţurilor în Franţa decât eram cu câteva luni în urmă. Presiunea asupra preţurilor va mai dura în 2013 decât am estimat", a declarat Gervais Pellissier, directorul financiar al celui de-al patrulea operator european de telecomunicaţii după venituri. Acesta a dat asigurări că France Telecom îşi menţine obiectivul de a reveni la o creştere a fluxului de numerar operaţional în 2014, dar concentrându-se mai mult pe reducerea costurilor decât bazându-se pe stabilizarea vânzărilor în Franţa.
Pentru 2012 compania franceză a raportat un flux de numerar operaţional de 7,97 miliarde de euro, uşor sub obiectivul companiei, de 8 miliarde de euro. În 2013 France Telecom ar urma să obţină un flux de numerar operaţional de peste şapte miliarde de euro.
Compania franceză are ca obiectiv dublarea veniturilor pe pieţele emergente între 2010 şi 2015, prin majorarea participaţiilor deţinute la diviziile sale din Maroc, Tunisia şi Irak, unde deţine participaţii minoritare alături de partenerii locali.
France Telecom este una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 217,3 milioane de clienţi pe cinci continente. Divizia sa de telefonie mobilă Orange este lider de piaţă în România cu 10.283.000 de clienţi de clienţi la data de 31 decembrie 2012, cu 40.000 mai mulţi clienţi decât în urmă cu trei luni.
Veniturile Orange România au scăzut cu 2,6% în 2012, faţă de anul 2011, până la 913 milioane de euro, din cauza impactului tarifelor de interconectare.
Sursa: Agerpres